Picturile lui Tonitza acoperite cu funingine. Ministerul Culturii dă bani puţini bisericii care le adăposteşte

Data publicării:
PRICTURI TONITZA

Biserica Sfântul Gheorghe a fost pictată la începutul anilor 1930, în stil neobizantin, de Nicolae Tonitza. Acum este în proces de restaurare, iar lucrările au început în urmă cu 2 ani.

Preotul paroh care slujeşte aici spune că munca este una titanică pentru că fiecare centimetru pătrat din opera marelui pictor trebuie curăţată manual şi necesită timp şi bani. În urmă cu doi ani biserica a fost la un pas să se prăbuşească din cauza acoperişului afectat din cauza ploilor.

Iulian Lucian Săftescu, preot paroh: Am reuşit să restaurăm turla şi evangheliştii, zonele care erau foarte afectate. Cel puţin la turle din cauza acoperişului le plouase aproape că să ne cadă.

Biserica a mai fost restaurată de două ori până acum, în anii 50 şi 77. Până acum Ministerul Culturii şi Cultelor a alocat bisericii 340 de mii de lei, în două tranşe, pentru lucrări de refacere.

Iulian Lucian Săftescu, preot paroh: "Ar mai fi nevoie de aproximativ un milion şi 450 de mii de lei ca sa ca sa putem să aducem pictura la starea ei iniţială aşa cum a lăsat-o Tonitza."

Preotul paroh spune că ministerul Culturii a transmis că, deocamdaă, nu sunt fonduri suficiente pentru restaurarea picturilor.

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului: "Această biserică este cea mai frumoasă, prin arhitectură şi prin pictura care iată i se înnoieşte, de Nicolae Tonitza. Sfântul Mare Mucenic a purtat grijă ca biserica să fie atât de frumoasă precum chipul tinereţii sale."

Sute de credincioşi vin la fiecare sărbătoare în biserica şi admiră picturile marelui artist.

Astăzi s-a împlinit 100 de ani de la punerea primei pietre de temelie a lăcaşului de cult.

reporter: Luiza Nicolae
operator: Mihai Ciobanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri