Referendum la Universitatea "Ovidius". La finalul zilei se va cunoaşte metoda votării noului rector

Data publicării:
universitatea ovidius

Peste 700 de profesori şi studenţi au drept de vot pentru scrutinul universitar. Au mers la urne cu cu speranţa că vitoarea conducere nu va mai ştibi prestigiul unităţii de învăţământ superior.

Mariana Radu, prodecanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative: "Viitorul rector să aducă mai mult echilibru şi să facă în aşa fel încât sentimentul de încredere să se redobândească în acestă instituţie de învăţământ universitară".

Erol Carjali, prodecanul Facultăţii de Inginerie Mecanică: "Să refacă imaginea universităţii şi să revenim la normalitate".

Alegerile pentru postul de conducere de la Ovidius vor avea loc anul viitor, iar la concurs poate participa orice doctorand, în funcţie de modalitatea de alegeri care va fi stabilită.

"Diferenţa este că pentru concursul public se pot înscrie şi din afara universităţii personalităţi academice, în timp ce pentru votul universal vor fi doar profesori din Universitatea Ovidius", a spus Daniel Citirigă, purtător de cuvânt Universitatea "Ovidius".

Pentru că problema viitorului rector îi vizează şi pe ei, studenţii au mers la secţiilor de votare în pauza dintre cursuri.

Andrei Bădărâcă, student: "Sunt anul 4 şi am simţit o implicare mai mult din partea profesorilor şi a altora din exterior decât din partea rectorului". 

Reprezentanţii universităţii spun că, până în acest moment, în cursa pentru funcţia de rector s-au înscris doi candidaţi, ambii fiind medici de profesie. Reamintim că Dănuţ Tiberiu Epure, fostul rector al Universităţii Ovidius din Constanţa se află şi acum în arest preventiv pentru luare de mită. 

reporter: Daniel Leancă
operator: Alexandru Şerbănescu

editor: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...