Americanii de la Deveselu vor sta în saloane cu pacienţii din Olt, dacă vor avea nevoie de îngrijiri medicale  

Data publicării:
120514 DEVESELU SALOANE

Deşi se gândise să le ofere îngrijire atentă, în saloane speciale, la spitalul din Caracal, Primăria Deveselu a pierdut banii de investiţii, după ce a fost executată silit. Aşadar, dacă vor avea nevoie de îngrijiri medicale, americanii vor fi cazaţi în saloane obişnuite.

Primii americani vor sosi la Deveselu în această lună. Ar fi trebuit să fie gata o parte din rezervele speciale amenajate în Unitatea de Primiri Urgenţă de la Spitalul din Caracal. Numai că, din nefericire, nu vor mai beneficia de un regim special pentru că nu mai există bani de la bugetul local pentru înfiinţarea acestora. Aşa că, la nevoie, americanii vor fi internaţi în saloane cu alti pacienţi.

Caracalenii nu sunt speriaţi de posibilitatea de avea colegi de salon militari americani, deşi sunt sceptici. Recunosc şi că mai greu va fi cu limba, dar se vor înţelege ei şi prin semne. Iar mâncarea o vor imparti frăţeşte.

Conducerea spitalului susţine că nu va face diferenţă între pacienţii americani şi cei din judeţul Olt, dar că militarii probabil se aşteaptă ca aici să găsească alte condiţii de spitalizare.

Pentru modernizarea saloanelor ar fi fost necesare 3 milioane de lei, din care jumătate urmau să vină de la autorităţile locale din Caracal. Banii însă nu mai există după ce primăria a fost executată silit de un debitor.

Spitalul din Caracal are 600 de angajaţi şi deserveşte nu mai puţin de 70.000 de locuitori atât din Caracal, cât şi din zonele limitrofe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri