Încă o fostă glorie a Universităţii aproape de CSU. Emil Săndoi este dorit la echipa din Bănie

Data publicării:
200813 csu divizie

Pavel Badea, preşedintele CS Universitatea Craiova, a declarat, în cadrul emisiunii „Divizia Locală” de la Digi24 Craiova, că şi-ar dori ca echipa pe care o conduce şi FC Universitatea să meargă, braţ la braţ, în prima ligă.

„Eu îmi doresc ca ambele echipe să promoveze. Ar fi extraordinar ca acest oraş să aibă, din nou, două echipe în superligă”, a spus Pavel Badea, preşedintele CS Universitatea Craiova

După ce i-a prezentat pe Cristescu, Stângă şi Papură în noua organigramă a clubului, Pavel Badea speră să mai dea încă o lovitură, cu un alt fost jucător al Universităţii.

„Emil Săndoi ar fi, oricând, binevenit alături de noi. Sunt sigur că dacă el va dori să vină alături de noi, vom găsi o variantă pentru Emil. Important este ca el să îşi dorească să vină alături de noi”, a mai spus Pavel Badea.

Până la startul campionatului, Pavel Badea speră ca suporterii să aibă şi un magazin de unde să-şi procure materiale cu echipa.

Joi, conducerea clubului va prezenta, în cadrul unei conferinţe de presă, şi echipamentul în care va juca CSU în sezonul viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri