Într-o comună din Vâlcea a fost construit un stadion, deşi în localitate nu există echipă de fotbal 

Data publicării:
stadion valcea

Situaţie greu de explicat în Vâlcea. În comuna Dănicei, autorităţile locale au construit un stadion cu aproape un milion de lei. Localitatea nu are, însă, echipă de fotbal. Aşa că de mai bine de un an de când a fost inaugurată, arena este nefolosită. Stadionul a fost ridicat cu bani de la bugetul local, în condiţiile în care în comună nu este apă curentă sau canalizare.

Ileana Vărzaru se descurcă aşa cum poate când vine vorba de apa de băut. S-a chinuit să tragă tevile de la drumul principal în curte, dar din luna august nicio picătură de apă nu a curs la robinet. În situaţia ei mai sunt şi alţi localnici.

Oamenii nu au apă, pentru că fie reţeaua de alimentare nu ajunge până la ei, fie nu e suficintă presiune în reţea. Însă edilii au preferat să investească aproape un milion de lei într-un stadion şi nu într-o aducţiune de apă.

Pentru primarul din Dănicei, să aibă echipă de fotbal a fost doar un vis frumos. Nimeni nu a venit să se antreneze măcar pe gazonul noului stadion.

Aflat în paragină după nici un an, stadionul din Dănicei poartă în documentaţia tehnică titulatura de bază sportivă, cu teren de fotbal, rugby, hochei şi atletism.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană cu cele mai sigure autostrăzi. Aici se înregistrează cele mai puține accidente rutiere
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Travis Kelce, ajutat de garda de corp a lui Taylor Swift pentru un gest romantic. Cei doi au fost surprinși...
Film Now
Tia Carrere sfidează trecerea timpului. Ce spune despre secretele frumuseții ei la 58 de ani: „Încerc să fiu...
Adevarul
Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. Cum s-au destrămat comunitățile vechi de peste opt secole
Newsweek
OFICIAL Casa de Pensii recunoaște că nu poate recalcula pensiile. 1.000.000 pensionari pierd bani
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Johnny Depp, declarații rare despre copiii săi: „Eram tati. Nu vă pot spune cât de mult mi-a plăcut să fiu...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...