Mai mulţi fermieri din judeţul Olt au obţinut sute de mii de euro, ilegal, de la APIA

Data publicării:
200114 a furat de la apia

Au primit bani de la stat pentru a-şi cultiva terenurile, dar le-au lăsat de izbelişte. Trei administratori de firme din Olt au primit sute de mii de euro sub formă de subvenţii de la Uniunea Europeană şi n-au cultivat niciun metru pătrat. Neregulile au fost descoperite de inspectorii APIA, dupa ce au controlat mii de beneficiari ai subvenţiilor.

Unul dintre cei găsiţi în neregulă de inspectorii APIA este Florea Vişan, fermier în comuna Vâlcele, judeţul Olt. Bărbatul a primit, în perioada 2006-2012, peste 200.000 de euro, ajutor de la Uniunea Europeană pentru culturile sale de cereale. Susţine că a cultivat pământul, dar vremea a fost nefavorabilă şi nu s-a făcut nimic.

"Eu le-am dat la oameni de opt ani de zile porumb, fără bani. Toţi colegii mei fermierii le-au luat 6 milioane la hectar. Eu nu le-am luat bani, că nu au bani. Daţi bani ca să faceţi producţie. Nu dăm, fă ce poţi dumneata, seamănă şi restul, cum se zice, dă-ne ce crezi dumneata", a spus Florea Vişan, fermier. 

Îl contrazic însă chiar ţăranii de la care a luat pământul în arendă.

Arendaşul este cercetat de poliţie, dar nu pentru că a luat subvenţii europene fără să cultive pământul, ci pentru că s-a folosit de acte false, prin care a dovedit că are teren în arendă.

"În baza celor 17 plângeri la Poliţie au fost întocmite 3 dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals", a precizat Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Situaţia fermierului de la Vâlcele nu este unică. Verificările făcute de APIA Olt au arătat că alţi doi administratori de societăţi agricole, cetăţeni străini, au încasat ilegal peste o sută de mii de euro. Inspectorii au constatat că pământul declarat pentru obţinerea subvenţiei la hectar, fie nu a fost cultivat deloc, fie a fost însămânţat fără a respecta regulile impuse de Uniunea Europeană.

"Am demarat toate procedurile ca sumele să fie recuperate. Aceşti fermieri au primit un control administrativ şi nu vor primi subvenţii pentru o perioadă de timp, a precizat Doru Neacşu, director adjunct APIA Olt.

În aceste cazuri, legislaţia europeană nu prevede sancţiuni. Dacă sunt prinşi în ilegalitate autorităţile se autosesizează, iar oamenii devin datori statului. Direcţia Finanţelor Publice recuperează banii, iar reprezentanţii APIA le ridică dreptul să mai solicite subvenţii timp de 3 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
Erika Isac și Delia, colaborarea anului în plan muzical. Piesa „Abracadabra” i-au cucerit pe fani: „Doamna...
Pro FM
Madonna, din nou singură la 65 de ani. Artista s-a despărțit de iubitul tinerel: „Lucrurile s-au stins între...
Film Now
Jane Fonda, fermecătoare la Festivalul de Film de la Cannes. După defilarea pe covorul roșu, actrița de 86 de...
Adevarul
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război...
Newsweek
Ce vechime îți trebuie pentru 1.000 lei în plus la pensie la recalculare? Cât ajută grupele de muncă
Digi FM
A plecat din țară în urmă cu 20 de ani, iar acum vrea să se întoarcă acasă. Mesajul unei românce a devenit...
Digi World
O nouă iluzie optică face furori pe rețelele sociale. Spune-mi ce vezi în poză ca să-ți spun ce personalitate...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
(VIDEO) Travis Scott si iubitul lui Cher au fost implicati intr-o bataie la petrecerea de dupa Cannes 2024