Repartitoarele de căldură, problemă de sezon

Data publicării:
040214 REPARTITOARE

Şi-au montat aparate pentru a reduce costurile pentru încălzire, dar au ajuns să plătească mai mult ca înainte. De acest lucru se plâng sute de craioveni care au ales repartitoarele de câţiva ani. Sperau să facă astfel economie la căldură, însă plătesc aproape la fel ca locatarii care nu au montat astfel de dispozitive. Şi nu se poate renunţa atât de uşor la sistem, şi asta pentru că cele mai multe dintre contractele semnate pentru calorimetre sunt pe 10 ani.

În Craiova, peste 10.000 de apartamente au calorimetre. Iniţial, oamenii au crezut că odată cu montarea acestora, vor face economie, iar factura la căldură va fi mai mică. Nu a fost însă aşa. Spre exemplu, Gabriela Manta a renunţat în urmă cu doi ani la calorimetre. Femeia era nemulţumită de modul în care funcţionează aparatele.

În bucătărie, repartitorul, dacă este cuptorul aprins sau aragazul, înregistrează iarăşi. Deci, nu mi se pare corect şi am renuntat la ele”, spune Gabriela Manta.

O altă familie din Craiova vrea să renunţe la calorimetre. Oamenii spun că nu li se pare convenabil sistemul şi au şi argumente tehnice.

„Sistemul de primire a căldurii nu este automatizat. Neexistând asta, presiunea este aceeaşi şi dacă se opreşte un calorifer, agentul termic trece mai mult prin calorifere deschise, ajungând ca cei care îşi ţin caloriferele deschise să plătească căldură pentru tot blocul”, a spus Ioana Căldare.

Familia Motocu din Craiova abia mai poate plăti intreţinerea. Membrii acesteia fac economie, însă factura la întreţinere este tot mare.

„Nu putem să dam drumul la toate caloriferele, că nu putem plăti. Şi încălzim o singură cameră. plătim mult şi stăm în frig”, povesteşte Lelia Motocu.

La asociaţiile de proprietari din Craiova mulţi locatari au reclamat faptul că nu sunt de acord cu repartitoarele de căldură.

„Au existat la mai multe blocuri nemulţumiri. Se ceartă oamenii între ei”, a spus Georgeta Rădoi - preşedinte asociaţie de propietari

Conducerea Societăţii de Termoficare spune însă că lucrurile stau altfel.

„Metode de modificat acele porcării de aparate ştim, dar ar trebui să vi le spună tot proprietarii sau asociaţiile de proprietari. Muţi dintr-o parte în alta, îl dai mai jos, îl dai mai sus, îl repoziţionezi”, a precizat Marius Neaţu, director SC Termo Craiova SRL

Decizia de a renunţa la calorimetre se poate face doar cu acordul tuturor locatarilor din blocul respectiv. Cele mai multe dintre contractele semnate de locatari cu firmele care au montat calorimetre sunt pe 10 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...