Animaţii pentru familie, în aer liber

Data publicării:
teatreu copii nov

Până sâmbătă, 23 mai, Galațiul este gazda celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Animaţie „Gulliver". Dacă, până acum, festivalul era organizat toamna, pentru prima oară acesta se va desfășura primăvara.

Eduard Şişu, director Teatrul Gulliver: "Am adus festivalul într-o zonă mai propice pentru astfel de manifestări. Mult mai ofertantă pentru noi ca teatru de animaţie şi aici o să mă refer şi la unul din elemente noi de acest festival - activităţile out door, în aer liber pe care le aducem din acest an".

Activităţile vor avea loc în Grădina Publică. Acolo sunt programate ateliere de mânuire a marionetelor și spectacole gratuite pentru copii, de marţi până vineri, începând cu ora 18.00, dar și sâmbătă, de la ora 11.00.

Eduard Şişu, director Teatrul Gulliver: "Dacă până acum festivalul se adresa doar copiilor şi ştim foarte bine că la un spectacol de teatru de multe ori copii vin însoţiţi de părinţi. Şi am zis să schimbăm în sensul acesta formatul, să aducem spectacole pentru toată familia".

Prețul unui bilet este de 10 lei pentru copii și 12 lei pentru un adult. Biletele se pot cumpăra de la sediul Teatrului Dramatic, în fiecare zi de festival, înainte de începerea spectacolelor.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Redactor: Georgiana Ciurea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine...
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Operațiune ca în filme: Falși polițiști au „percheziționat” un apartament din Brașov și au plecat cu...
Newsweek
Pensionarii cu pensie peste 4.000 lei trebuie să plătească asigurări de sănătate. „Așa e corect”
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...