BRĂILA. Urgența de la Urgențe

Data publicării:
pacient-1

Ana-Maria Dobre - reporter Digi24: "Din cauza lipsei de medici de la Unitatea de Primiri Urgențe, orice zi obișnuită se transformă într-un adevărat calvar, atât pentru pacienți, care sunt nevoiți să aștepte de două ori mai mult, cât și pentru medici care, efectiv, sunt suprasolicitați".

Criza de medici dă peste cap activitatea Spitalului Județean de Urgență Brăila, iar acest lucru este recunoscut atât medicii specialişti, cât și directorii unității medicale.

Deși au fost scoase la concurs 4 locuri, nimeni su se înghesuie să-și depună CV-ul.

dr. Alina Neacșu - director medical Spitalul Județean de Urgență Brăila: "Situația a început să devină critică în luna ianuarie a acestui an, în momentul în care spitalul a luat la cunoștință și a făcut toate demersurile necesare pentru scoaterea tuturor posturilor la concurs, în ianuarie pentru că unii din doctori au renunțat și s-au retras spre medicina de familie".

Cu o experienţă de 16 ani, doctorul Bogdan Botăreanu recunoaște că, din cauza stresului, nu de puțini ori a fost tentat să plece.

dr. Bogdan Botăreanu - medic specialist medicină de urgență: "Este foarte greu pentru că trebuie să facem față la zeci și zeci de pacienți într-un timp limitat și de aici rezultă de multe ori și întârzierea cu care unii dintre pacienți sunt văzuți".

După 20 de ani în Urgențe, medicul Marian Baciu a decis să renunțe pentru că ritmul în care muncea îi amenința sănătatea. Acum practică medicina de familie.

dr. Marian Baciu - medic de familie: "Mi-a plăcut foarte mult urgența, am încercat să dau tot ce am putut, însă în ultima perioadă la Unitatea de Primiri Urgențe am simțit că sunt depășit din punct de vedere fizic și psihic, volumul de muncă foarte mare".

"Doamnă eu sunt pacient, vreți să stați după mine să vedeți că nu intru în două sau patru ore? Păi asta înseamnă urgență dacă tu vii să faci anticameră 4 ore?! nu văd nimic normal" spune supărat un pacient.

Spitalul din Brăila se confruntă cu un deficit de medici specialişti şi la secţiile de Cardiologie, Anestezie și Terapie Intensivă.

Reporter: Ana-Maria Dobre
Operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Asociația de proprietari îți poate interzice accesul în uscătorie? Află ce spune legea
Digi FM
Fără microbuz școlar și hârtie igienică, la o școală din Iași, din cauza rezultatelor slabe ale elevilor la...
Pro FM
Un artist celebru a încercat să se sinucidă de două ori și a fost în comă, după o aventură cu soția unui...
Film Now
Tom Cruise, record mondial pentru cele mai multe sărituri cu parașuta în flăcări, în noul film „Misiune...
Adevarul
Patriarhul a dispus ca Becali să nu mai aibă acces la strana Catedralei Patriarhale: deranjează când cântă
Newsweek
Știrea că se vor plăti asigurări de sănătate la toate pensiile a panicat pensionarii. Ce e adevărat?
Digi FM
Un cadou otrăvit și o crimă din gelozie. O adolescentă a murit după ce a mâncat o brioșă otrăvită cu arsenic
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Tom Felton revine în rolul lui Draco Malfoy, la 14 ani de la ultimul film "Harry Potter": "Ciupește-mă să văd...
UTV
Cătălin Crișan, acuzat că și-ar fi agresat fosta iubită. Artistul neagă totul: „Nu lovesc nici măcar o muscă”