BUZĂU. Podul lui Anghel Saligny va fi reabilitat

Data publicării:
pod buzau

După inundaţiile din 2005, traficul rutier pe podul de peste râul Buzău a fost închis. Atunci a început coşmarul pentru localnicii din comunele Vadu Paşii şi Săgeata.

Cei mai mulţi dintre ei preferă să lase maşinile la capătul podului şi să o ia pe jos.

„Ocolesc pe la Mărăcineni 44 de km dus şi întors. Ne-ar ajuta foarte mult podul dacă l-ar face" a spus un localnic.

Cheltuim bani pe combustibil, foarte mult combustibil. Una e 4 km până în oraş şi una e 30" a declarat alt sătean.

„Soţia scapă la 10 noaptea de la serviciu şi vin până la capătul podului să o iau eu că nu are cu ce să vină acasă" susţine alt localnic.

De nouă ani, autorităţile tot promit reabilitarea podului, dar nu s-a schimbat nimic. Acum, o firmă buzoiană a câştigat licitaţia şi are termen 30 de luni pentru finalizarea lucrărilor.

Laurenţiu Gavrilă, secretar Consiliul Judeţean Buzău: „După trecerea unei perioade de 11 zile de la încheierea din punct de vedere tehnic a licitaţiei, urmează să fie încheiat contractul cu societatea care a câştigat această licitaţie."

Fiind încadrat pe lista monumentelor istorice, podul trebuie reabilitat în aşa fel încât să aibă aceeaşi arhitectură ca la început.

Laurenţiu Gavrilă, secretar Consiliul Judeţean Buzău: „Trebuie să fie păstrată structura metalică proprie lucrărilor realizate în acea perioadă de Anghel Saligny."

Valoarea proiectului se ridică la 27 de milioane de lei, bani alocaţi de Guvern.

Pentru săteni, însă, vestea reabilitării podului nu le dă prea mari speranţe şi cred că intenţiile bune vor fi uitate de politicieni, după încheierea campaniei electorale.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Bogdan Vlădoiu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri