FOTBAL. Şi Metalosport riscă să dispară

Data publicării:
metalul

Dorin Butunoiu - preşedintele Metalosport Galaţi: "Nu ştiu dacă vom mai începe următoarea ediţie de campionat dacă vom fi în aceeaşi stare financiară. Eu nu mai pot să susţin singur acest club, pentru că, în mare parte, l-am susţinut singur. Recunosc că şi autorităţile publice locale s-au implicat, dar nu la nevoia şi necesităţile... nu a mea... ci a acestor jucători".

Preşedintele clubului mai spune că bugetul clubului trebuie susţinut de Consiliul Local şi de cel Judeţean în cel mai scurt timp. În caz contrar, fotbalul de seniori ar putea dispărea din Galaţi.

Dorin Butunoiu - preşedintele Metalosport Galaţi: "Rugăm ca toţi cei care vor să se mai facă fotbal în Galaţi, fotbal de performanţă, să se implice. Nu neapărat la Metalosport, ci şi la celelalte cluburi. Dar dacă vrem să mai facem fotbal trebuie implicare totală. Şi nu când va începe ediţia de campionat sau din iarnă sau de la începutul lui 2016. Chiar de mâine ar trebui să se implice cu toţii".

Metalosport Galaţi a promovat în vara anului trecut în Liga a III-a, iar obiectivul în acest sezon a fost salvarea de la retrogradare.

Echipa a încheiat campionatul pe locul al nouălea, după ce în iarnă se afla pe loc retrogradabil.

Revirimentul echipei s-a produs mai ales graţie preluării echipei de către antrenorul Mihai Ciobanu şi înregimentării mai multor jucători de la Oţelul II.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Reporter: Marius Ţuca

Operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...