FUTSAL. United Galaţi îşi revizuieşte obiectivul

Data publicării:
futsal1

David Asandei - antrenor United Galaţi: "Trebuie să strângem rândurile, nu ne întindem mai mult decât ne e plapuma. De aceea am spus: mai puţine transferuri, mai luăm de la echipa a doua, mai creştem din ce avem acolo şi anul acesta să ne propunem un obiectiv de a fi în playoff şi atât. Trebuie să fim conştienţi că celelalte echipe şi-au făcut „selecţionate", au adus jucători probaţi, jucători foarte buni".

Chiar şi aşa, conducerea clubului spune că va încerca să obţină maximum în noul sezon. Cu atât mai mult cu cât United a demonstrat în sezoanele precedente că poate face performanţă cu bani puţini.

David Asandei - antrenor United Galaţi: "Suntem cred printre puţinele cluburi din ţară care au un buget mic, deşi suntem mereu sus acolo şi dăm jucători la echipa naţională şi de seniori, şi de tineret".

United Galaţi a încheiat prematur sezonul trecut, după ce a fost eliminată surprinzător în sferturile de finală ale Ligii I de Dunărea Călăraşi.

redactor: Marius Ţuca
operator: Bogdan Cazacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine...
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Operațiune ca în filme: Falși polițiști au „percheziționat” un apartament din Brașov și au plecat cu...
Newsweek
Pensionarii cu pensie peste 4.000 lei trebuie să plătească asigurări de sănătate. „Așa e corect”
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...