Grevă în transportul public privat

Data publicării:
greva maxi taxi

Licenţele de transport pentru maxi taxi expiră pe data de 9 mai, iar operatorii nu au nicio veste de la primărie în ceea ce priveşte prelungirea lor. Motiv pentru care şoferii au decis să protesteze prin a refuza să mai iasă pe traseu.

Alexandru Ghiţă - reprezentat operator transport: "Sunt aproape 500 de angajaţi sau poate peste 500 de angajaţi în această formă de transport ptivat, iar începând cu data de 9 mai aceşti oameni vor fi viitorii şomeri. Dacă autorităţile au ceva de spus faţă de acest lucru, aşteptăm să fim contactaţi să ne spunem şi noi punctele de vedere".

Cei mai mulţi se tem pentru locurile lor de muncă.

Mariana Profir - reprezentant operator transport: "Toată lumea aceasta din jur chiar doreşte să muncească. Nu înţelegem de ce nu suntem lăsaţi. Noi nu am cerut subvenţii, nu am cerut nimic. Ne-am chinuit cu leasing-uri, am plătit valori reziduale, am plătit redevenţă. Vrem să muncim".

Florin Ambrăuş - şofer maxi taxi: "De 11 ani lucrez. Ce o să se întâmple? Unde o să ne angajăm, pentru că în ţara asta totul se desfiinţează".

De asemenea, operatorii de transport local privat sunt nemulţumiţi de faptul că autorităţile susţin financiar Transurb-ul, care foloseşte autobuze la mâna a doua. În timp ce parcul auto de maxi taxi este mult mai nou.

Sorin Amarinei - reprezentant operator transport: "Primăria trebuie să înţeleagă că suntem alternativa viabilă. Mă întreb ce se va întâmpla cu Transurb-ul în clipa în care cei din primărie vor spune că nu mai avem bani de subvenţie? Ce o să se întâmple în acel moment? Ce s-a întâmplat şi cu Apaterm".

Pe străzile oraşului nu a circulat luni niciun maxi taxi.

Alexandru Hodorog - localnic: "Mai erau nişte locuri de muncă pentru şoferi, şoferii la rândul lor aveau familie, copii. În situaţia asta...ar trebui să fie în continuare pe străzile oraşului? Eu aşa zic".

Steliana Coman - localnic: "Eu aş dori să rămână. Este atâta lume, în autobuz este foarte aglomerat".

Cei doi viceprimari ai Galaţiului au avut luni discuţii cu operatorii de transport public privat, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie.

Iar protestele şoferilor de maxi taxi vor continua şi în zilele următoare.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Reporter: Adrian Obreja
Operator: Marian Munteanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carnea mai sănătoasă decât cea de vită și porc pe care românii o ignoră, deși se găsește în...
Digi FM
Meghan Markle, imagine rară cu fiica ei, prințesa Lilibet: „Sărbătorim prima zi de primăvară!”
Pro FM
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea...
Film Now
Adevărul despre relația actriței Aubrey Plaza cu Jeff Baena. Cei doi erau despărțiți cu luni înainte de...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți...
Newsweek
Ce pensie primești după 15 ani de muncă, stagiul minim obligatoriu în România? Suma, de infarct
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de Christine. Acum 30 de ani, el îi plătea 80...
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile