Haos în trafic

Data publicării:
lucrari sina digg

Ora 10 dimineaţă. La ieşirea din Galaţi spre Brăila zeci de muncitori echipaţi cu salopete, lopeţi şi cazmale lucrau cu spor. Misiunea: ridicarea căii ferate cu 20 de centimetri şi turnarea de asflat la acelaşi nivel. Locaţia: intersecţia drumului naţional 22B cu calea ferată Barboşi Port.

Aurel Ciotârcă - director Regionala CFR Galaţi: "Sunt în jur de 32 de oameni, numai de la linii. Ceilalţi sunt ai drumarilor, pe care îi vedeţi pe acolo. Şi ei trebuie să intervină că e drum naţional. Păi în momentul în care noi ridicăm linia şi punem celelalte dale noi, ei trebuie să vină să facă racordarea".

Pe durata lucrărilor traficul rutier a fost închis. Au fost montate indicatoare şi poliţia rutieră a dirijat circulaţia. Numai că, unii şoferi s-au făcut că nu le văd. Nu au fost amendaţi, dar au primit o lecţie de bun simţ.

"Domnul Bujor, coborâţi vă rog frumos şi vedeţi ce scrie pe indicatorul ăla. Ia coborâţi din maşină" i-a spus un agent de poliţie unui conducător auto.

Situaţie era cu adevărat grea pe ruta ocolitoare dintre Galaţi şi Brăila. Cozile s-au întins pe câţiva kilometri, iar şoferii au ajuns la capătul răbdării.

Virgil Nedelcu - şofer: "Se circulă groaznic. Stau în coloană de 35 de minute. Şi mai am de stat".

"Stau de 57 de minute, aşa îmi arată maşina. Dacă am noroc, mai stau încă două ore" spune ironic alt şofer.

Un drum care în mod normal se parcurge în aproximativ 15 minute, dacă se respectă viteza legală.

reporter: Adrian Obreja
operator: Marian Munteanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Elizabeth Hurley, îndrăzneață și spectaculoasă la 60 de ani. Pozează cu dezinvoltură în costume de baie...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”, are doar 6 clase şi este fiul unui interlop din...
Newsweek
Ce element nou va apărea pe talonul de pensie în august? Veste proastă pentru 1.800.000 pensionari
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu