Pâine veche de 120 de ani

Data publicării:
paine muzeu

Printre obiecte antice de ceramică, piese grele de mobilier cu poveşti de altă dată şi vechi colecţii de cărţi, la muzeul de istorie din Galaţi se găseşte un exponat ce ar putea fi văzut mai degrabă în vitrinele brutăriilor.

Cristian Căldăraru - directorul Muzeului de Istorie din Galaţi: "Ei bine, este vorba despre un bun muzeistic, este o pâine, o pâne care a rezistat până în zilele noastre, o pâine din 1892. Povestea acestei pâini este fabuloasă".

Reprezentanţii Muzeului de Istorie din Galaţi spun că pâinea a ajuns aici după ce a fost cumpărată de un marinar gălăţean de la Genova, de la un târg cu produse agricole.

El a donat-o apoi unui colecţionar care a dăruit-o, la rândul său, Muzeului de Istorie.

Cristian Căldăraru - directorul Muzeului de Istorie din Galaţi: "Suntem mândri că avem acest bun muzeistic aici, în Galaţi. Nu cred că în ţară mai există un astfel de exponat".

Istoria pâinii transformată în obiect de muzeu după ce a fost adusă cu vaporul de la Genova a continuat şi în anii comunismului.

După ce a fost expusă mai mulţi ani, orânduirea comunistă a considerat că alimentul nu se potriveşte cu simbolurile proletariatului.

Cristian Căldăraru - directorul Muzeului de Istorie din Galaţi: "Ea a fost în expunere până prin anii 50, când a fost scoasă şi dusă în depozit în momentul în care s-a realizat în cadrul muzeului de istorie din Galaţi o expoziţie pe temă de agricultură. Şi probabil că nu cădea ca o pâine care a aparţinut unui alt regim, unei alte epoci, burghezo-moşiereşti să stea alături de produsele de panificaţie expuse în noua expoziţie din anii 50".

După mulţi ani, pâinea a fost redescoperită într-unul dintre podurile muzeului. Muzeografii au cerut specialiştilor de la Facultatea de Inginerie a Alimentelor să facă o evaluare a acestui exponat.

Romulus Marian Burluc - prof. Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Alimentelor Galaţi: "Am analizat această pâine şi am constatat că nu prezintă urme de mucegai, deci de infecţie microbiană. Datorită porozităţii mari şi a volumului mare şi datorită evaporării apei este posibil, deci pâinea a rezistat până în zilele noastre. Deci peste 150 de ani".

Specialiştii de la Universitatea de stat din Galaţi spun că noile tehnologii de producere a pâinii nu ar putea permite unui astfel de produs să reziste atât de mult în timp.

Romulus Marian Burluc - prof. Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Alimentelor Galaţi: "Urmează să facem un experiment".

Ionuţ Negru - reporter Digi24 Galaţi: "Cu un termen de valabilitate de doar câteva zile, este puţin probabil ca o astfel de pâine să ajungă pe rafturile muzeului de istorie. Asta, în ciuda faptului că în procesul de panificaţie se foloseşte tehnologie de ultimă oră".

Ineditul exponat de la Galaţi este păstrat în acest moment în depozitele Muzeului de Istorie în condiţii speciale, pentru că altfel s-ar putea deteriora oricând.

reporter: Tudor Neacşu
operator: Gelu Mormoloc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carnea mai sănătoasă decât cea de vită și porc pe care românii o ignoră, deși se găsește în...
Digi FM
Meghan Markle, imagine rară cu fiica ei, prințesa Lilibet: „Sărbătorim prima zi de primăvară!”
Pro FM
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea...
Film Now
TEASER. Primele imagini din „One Battle After Another”, cu Leonardo DiCaprio. Unul dintre cele mai așteptate...
Adevarul
Scenariu de coșmar pentru Europa: „Nu știu dacă putem să apărăm Moldova de o Rusie cu armata ucraineană...
Newsweek
Ce pensie primești după 15 ani de muncă, stagiul minim obligatoriu în România? Suma, de infarct
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Un pupic dulce de la nepoțică și iubirea familiei, cel mai bun cadou pentru Bruce Willis la 70 de ani. Demi...
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile