Parcurile de cartier, ignorate de autorităţi! Leagănele rupte reprezintă un pericol pentru copii

Data publicării:
copii parc1

E vară, iar parcurile în aer liber sunt luate cu asalt de prichindeii nevoiţi să copilărească între betonane şi asfalt.

Din păcate, la Galaţi, multe locuri de joacă din cartier sunt ignorate de autorităţi şi reprezită un pericol real pentru cei mici. Într-o asemenea situaţie sunt părculeţe din cartierul gălăţean Ţiglina III şi de la Gară.

"E plin de iarbă, groapa cu nisip nu are nisip, leagănele sunt rupte. Nu vine nimeni să facă curat, e plin de sticle, de gunoaie , de mizerii" a spus revoltat un părinte.

"Chiar arată groaznic, nu putem să ieşim cu copii mici, pentru că în primul rând iarba este foarte mare, leagănele sunt distruse. Ne ducem către Parcurile mai mari, undeva pe Faleză sau în parcul Rizer sau unde oarecum sunt amenajate sau mă rog îngrijite puţin" a declarat un alt părinte.

Reprezentanţii Primăriei Galaţi spun că, de la începutul acestui an, în toate cele 50 de locuri de joacă şi parcuri din oraş s-au făcut reparaţii în valoare de peste 100.000 de lei, însă fondurile sunt limitate.

Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi: "Din păcate oamenii nu înţeleg că aceşti bani sunt banii lor şi strică locurile de joacă, strică leagănele, strică balansoarele, iar posibilităţile bugetare şi alocaţiile prevăzute anul acesta pentru reparaţii sunt limitate"

Şi pentru iarba netunsă din parcuri, reprezentanţii Primăriei au găsit o explicaţie.

Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi: "Angajaţii servicilor din Primărie se ocupă de această întreţinere după un grafic şi după posiboilităţile de resură umane şi financiare pe care le au la dispoziţie" .

Parcurile şi locurile de joacă noi din Galaţi, menţinute în stare de funcţionare, sunt foarte puţine şi de aceea destul de aglomerate.

Cel mai sugestiv exemplu este Parcul Viva, de pe Faleza Dunării. Parcul a fost modernizat cu fonduri europene, în valoare de 500.000 de euro, în urmă cu un an.

Reporter: Cornelia Mazilu
Operator: Bogdan Cazacu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...