Curs de bune maniere pentru tinerii certaţi cu legea

Data publicării:
curs de bune maniere

La cursurile de maniere și comportament în mediul virtual, tinerii vor fi învăţaţi de la regulile esenţiale de comportament până la metode de stăpânire a furiei sau cum ar trebui să reacţioneze în situaţii de criză. Doar 14 tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani au ales să vină la acest curs, însă numărul celor monitorizaţi de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi este de peste 400.

„Cam 90 la sută reuşesc să trăiască altfel după pedeapsa pe care au primit-o şi după anul de supraveghere. Reuşesc să trăiască puţin altfel, o idee în plus, mai bine atât pentru ei cât şi pentru cei din jur,” a declarat Cătălin Petrea, consilier la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași. 

Pe lângă regulile de comportament, cursul are rolul şi de a-i ajuta pe tineri să se integreze în societate şi pe piaţa muncii dobândind cunoștințe noi, cum ar fi reguli de comunicare în timpul conversației, reguli de vestimentație în ocazii protocolare, sau de bune maniere pe stradă. 

Cursul de bune maniere este împărţit în opt sesiuni care se vor desfăşura pe parcursul a două luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri