HANGARIADA. Distracție la înălțime

Data publicării:
hangariada 1

Marius a primit cadou un zbor cu paraşuta. Nu mai zburase până acum, dar şi-a făcut curaj şi nu regretă nici măcar o secundă. ”E o senzaţie absolut superbă. Te cuprinde un pic panica în momentul în care sari, dar în rest este genial. Merită toţi banii. E o senzaţie cu care te poţi obişnui", a spus tânărul.

Saltul cu paraşuta costă 140 de euro şi se face doar în tandem cu un instructor. ”Luăm pasagerul, îl echipăm cu un ham special care se prinde în patru locuri. Practic pasagerul este legat de instructorul paraşutist. Mergem în avion, ajungem la 3000 de metri, ieşim afară şi de acolo urmează distracția”, a explicat Gabriel Andrei, comandantul Aeroclubului Suceava.

Cei care nu au avut suficient curaj să sară cu paraşuta au putut opta pentru un zbor cu planorul, de altfel cea mai bună variantă pentru cei mici. Zborurile şi salturile cu paraşuta au fost combinate cu momente artistice.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Hangariada se află la a doua ediţie şi îşi propune să devină o tradiţie pentru locuitorii din Iaşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locul ciudat în care fost găsit ucigașul Teodorei de câinii polițiști. Soțul tinerei a oferit...
Digi FM
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu într-un...
Pro FM
Kelly Osbourne șochează cu noul ei look. Fanii reacționează la imaginile cu fiica lui Ozzy: „AI? Cine este...
Film Now
Sharon Stone, adevărul despre cum se menține în formă la 67 de ani: „Nu trebuie să mergi mereu la sală!” La...
Adevarul
Un șofer a blocat intenționat o ambulanță aflată în misiune. Titi Aur: Un șofer neinstruit s-a întâlnit cu...
Newsweek
Pensiile în România, de 3 ori mai mici decât în UE. Ce pensii au românii din Spania și Italia?
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Brad Pitt rupe tăcerea despre divorțul de Angelina Jolie, după 8 ani de bătălii legale: „Nu cred că a fost...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”