IAȘI. Înțepați de viespi, în curtea școlii

Data publicării:
viespe 1

Copiii învaţă la o şcoală privată din Iaşi, motiv pentru care au început cursurile cu o săptămână mai devreme. Se jucau în pauză în curtea unității școlare, atunci când au fost atacaţi de viespi. ”Pur şi simplu au atacat. Ne-am speriat şi noi foarte tare, învăţătoarele au sărit să protejeze copiii, dar viespile erau foarte agresive. Deşi erau alungate, veneau altele să atace”, a explicat Anca Colibaba, preşedintele executiv al fundaţiei. 

Şapte elevi, cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani, au fost înţepaţi de viespi și au fost transportați la spital de o ambulanță și un echipaj SMURD. ”Aceşti copii s-au prezentat cu reacţie alergică locală post înţepătură. Nu pun problemă din punct de vedere al statusului hemodinamic, sunt stabili din punct de vedere al frecventei cardiace şi al tensiunii arteriale”, a explicat dr. Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Sf. Maria Iaşi.

Specialiştii spun că, în mod normal, viespile nu atacă decât dacă sunt provocate. Înţepăturile pot deveni însă foarte periculoase. ”Se poate ca persoana respectivă să îşi piardă starea de conştienţă, să nu poată respira, să aibă o tensiune foarte scăzută, acestea fiind manifestările unui şoc anafilactic”a declarat dr. Diana Cimpoeşu, medic coordonator SMURD Iaşi.

Unul dintre copii va rămâne internat în următoarele zile, sub supravegherea medicilor pediatri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa