Investiții fără viitor. Un parc din Neamț care a costat 600.000 de lei, lăsat de izbeliște

Data publicării:
probleme girov

La patru ani de la inaugurare, Parcul din localitatea Girov arată dezastruos. Toboganele au ruginit, băncile au fost distruse de intemperii, iar pavelele abia dacă se mai zăresc printre buruieni.

"Stau vacile și pasc acolo, nu te poți duce cu un copil să te joci sau ceva, este devastat," spune o localnică.

"Trebuie să pui pe cineva acolo să aibă grijă , sunt niște bani îngropați aș merge cu el acolo dar nu mai am cum, trebuie să merg cu el în oraș," crede un sătean.

Parcul a fost finanțat de Ministerul Mediului, iar autorităţile locale erau obligate să-l administreze. Reprezentanții primăriei spun însă că nu au avut bani: "Lipsa fondului bugetar, lipsa personalului prin care noi nu ne putem permite să facem întreținere zilnică, săptămânal sau lunar la acest parc," a explicat Vasile Olaru, primarul comunei Girov.

Tot în urmă cu patru ani, când a fost inaugurat parcul, s-a început și reabilitarea școlii din comună și construcția unei săli de sport. S-au cheltuit peste 800. 000 de lei, dar n-au fost terminate nici măcar pe jumătate. Muncitorii au lucrat doar câteva luni, iar când banii s-au terminat șantierul a fost abandonat. Școala a rămas cu acoperișul pe jumătate decopertat, iar din această cauză de câte ori plouă sau ninge apa se infiltrează în pereți și apar probleme.

"Copiii stau cu picioarele în apă când plouă pe hol aici, să acopere să facă ceva să termine odată construcția asta," povesteşte Vasile Sucioaia, administratorul școlii.

"Mi se pare lipsă de interes din partea celor care conduc. Vrem să păstrăm copiii, că suntem la 10 kilometri de oraș și, din cauza acestor condiții, ne pleacă copiii la oraș," a adăugat Vasile Ciubotaru, profesor de istorie.

Pentru reabilitarea școlii, ar mai fi nevoie de aproape un milion și jumătate de lei. Conducerea unității spune că a făcut nenumărate adrese către Ministerul Educației și inspectoratul școlar, însă, până acum, nu a primit niciun răspuns.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
cfr cluj profimedia-1022858435
CFR Cluj s-a calificat în turul doi preliminar al Europa League. Oaspeţii au ratat de două ori de la...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra