Muncă și distracție, peste Ocean - au început înscrierile în programul Work and Travel

Data publicării:
WORK TRAVEL USA

Veniturile mult mai mari decât cele obținute în ţară, dar şi posibilitatea de a călători îi determină pe studenţi să aleagă să muncească în străinătate. Pentru fiecare oră lucrată, tinerii primesc mai mult de 7 dolari. Diana Aştefănesei este studentă la Drept şi vrea să plece în America.

Tânăra nu este la prima experienţă. Vara trecută a lucrat ca hostess în Statele Unite şi câștiga 400 de dolari pe săptămână. 

„Era un job foarte lejer pentru mine, timpul îmi permitea să am parte şi de un al doilea job. Eu am avut oportunitatea de a vizita New York-ul şi cred că a fost unul dintre visele mele împlinite,” povestește tânăra.

Pentru a pleca în străinătate, studenţii au nevoie totuși de o sumă de bani.

„Împreună cu o anumită bancă le oferim credit Work and Travel şi pot lua până la 3.000 de dolari. Bănuţii îi plătesc în momentul în care se întorc acasă. Dobânda este foarte, foarte mică,” a explicat Gabriela Vornicu, coordonator al programului. 

Nu la fel de atractive sunt locurile de muncă sezoniere din ţară. Salariile nu depăşeşc 1.000 de lei.

„ Pot opta pentru meserii de barman, ospătar, bucătar sau vânzător. De asemenea, angajatorii solicită să încadreze şi agenți de pază. În construcţii sunt la mare căutare zidarii, dulgherii, faianţarii, zugravii, instalatorii,” a declarat  Adriana Sârghie, purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forțelor de Muncă (AJOFM) Iaşi.

Pentru a putea pleca în vacanţă în străinătate prin programul Work and Travel, studenţii trebuie să aibă între 18 şi 30 de ani, să vorbească limba engleză şi să înveţe la zi, la o facultate acreditată. Potrivit datelor oferite de Ambasada Statelor Unite ale Americii, anul trecut, peste 3.500 de studenţi din toată ţara au muncit peste Ocean. Anul acesta, numărul ar putea ajunge la 5.000.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Aparatul din sufragerie care îți dublează factura la curent. Consumă mai mult decât aerul condiționat, nu...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Generali iranieni au fost sunați de agenți ai Mossadului după atacul asupra Israelului: „Avem toate...
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale din nou amânată. De ce nu se mai reduc cu 15% pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Prietenia lor pare indestructibilă. Tom Cruise, apariție surpriză pe covorul roșu, la premiera „F1”, pentru...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”