Pacienții cu HIV, lăsați fără tratament

Data publicării:
hiv

Ionuţ a fost diagnosticat cu virusul HIV în anul 1996, pe când avea nouă ani. Viaţa lui, ca a tuturor bolnavilor care sufera de aceasta maladie, depinde de o medicație stricta. O schema de tratament este compromisă definitiv, dacă lipseşte chiar şi un singur medicament.

„Este foarte important pentru că luând acest tratament durata de supravieţuire este mult mai mare", spune Ionuț.

De la 1 iulie însă, atât Ionuţ, cât şi cei peste o mie de pacienţi care urmează tratamentul pentru HIV/SIDA în regiunea Moldovei ar putea rămâne fără medicamente. Iar asta pentru că Ministerul Sănătăţii a decis ca licitaţia să nu se mai organizeze la fiecare spital, ci la nivel naţional. Procedurile, însă, nici nu au început.

„Din câte înţeleg eu din ultima adresă de la minister s-a amânat până la trimestrul patru această procedură care e întreprinde la nivel naţional", a declarat Dan Stoica, managerul Spitalului Judeţean Bacău.

Unii politicieni, doctori de profesie, au atras atenţia cu privire la riscurile unei achiziţii la nivel naţional încă de acum câteva săptămâni.

„Problema este că se stă de mult, nu s-au demarat lucrurile, o licitaţie durează. Spitalele nu mai au decât stocuri limitate şi practic vom ajunge la faptul că spitalul nu vor avea medicamentele pentru următoarea perioadă, ceea ce este extrem de grav, pentru că pacienţii nu vor putea fi trataţi la timp", spune medicul Camelia Bogdănici, deputat.

Medicii și oficialii organizaţiilor non guvernamentale care oferă sprijin persoanelor infectate cu HIV atrag atenţia că, în cazul unor sincope în aprovizionare, pot exista consecinţe chiar şi mai grave.

„Dacă acest tratament se întrerupe, tot ce s-a obţinut bun în urma unei scheme de terapie se pierde şi atunci trebuie trecut la o altă schemă de terapie care, de regulă, este mai costisitoare, cu efecte secundare şi probleme de tolerabilitate din partea pacientului", atenționează medicul Carmen Dorobăț, coordonator al Centrului Regional HIV SIDA Iaşi.

„Oamenii se plictisesc să meargă în fiecare zi să ceară tratamentul, la un moment dat se împacă cu ideea şi renunţă", Mihaela Munteanu, purtătorul de cuvânt al Fundaţiei Alături de Voi România. 

În farmacii, tratamentul pentru un singur pacient ajunge şi la 15 mii de lei pe luna şi poate fi obţinut doar la comandă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri