Se scumpește cazarea în căminele din Iași

Data publicării:
camin

Universitatea Alexandru Ioan Cuza are peste 5.000 de locuri în căminele studenţeşti, iar tarifele sunt cuprinse între 110 și 480 de lei. Anunțata scumpire a cazării a stârnit nemulțumirea studenților care consideră măsura nejustificată.

„Dacă este să plătim mai mult ar trebui să fie şi condiţii mai bune. Sunt cămine în care condiţiile nu sunt foarte bune...paturi vechi, saltele vechi, mobilier de 50 de ani”, a spus unul dintre studenții cazați în cămin.

Conducerea Universității și-a făcut deja planuri cu încasările suplimentare.

„Vom cere o majorare de 5-7% la sută a tarifelor de cazare. În căminul C11 vom schimba toate uşile care necesită investiţii. La fel, poate reuşim ca toate aleile să fie cu pavele şi sunt nişte cheltuieli”, a explicat Gheorghe Amarandei, administratorul campusului studenţesc.

Pe lângă tarifele de cazare, universitatea va modifica și taxele de studiu, și asta din cauza numărului tot mai mic de studenţi.

„Ne confruntăm cu un abandon universitar care a ajuns la 50%. Deci 50% dintre absolvenţii din România renunţă la studii”, a spus Brânduşa Lungu, reprezentant al studenţilor.

Decizia finală de majorare a tarifelor va fi luată de Senatul Universității „Al. I. Cuza” la începutul lunii septembrie.

CITEȘTE ȘI:

Monopost de Formula 1 construit de studenții de la Universitatea Tehnică din Iași

Studenții la Medicină din străinătate vin la Iași să învețe să opereze pe cord

Cum să-ți alegi facultatea: testezi viața de student pentru 10 zile

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...