VASLUI. Doi polițiști au murit într-un accident rutier 

Data publicării:
politisti morti 1

Din primele cercetări, se pare că vinovat de producerea accidentului este șoferul autoutilitarei, care circula cu viteză excesivă. Acesta a acroșat o vacă de pe marginea drumului și a pierdut controlul volanului.

A pătruns pe contrasens și a lovit în plin mașina în care se aflau cei doi polițiști. Agenții veneau din Huși și se îndreptau spre sediul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

Impactul dintre cele două mașini a fost atât de puternic, încât unul dintre polițiști a murit pe loc. Colegul său care se afla pe scaunul din dreapta era în șoc respirator când medicii de pe ambulanță au ajuns la fața locului. Aceștia au încercat să îl resusciteze minute in șir, dar politistul s-a stins la scurt timp, la spital.

Cei doi erau ofițeri apreciați în cadrul Serviciului Județean de Informații și Protecție Internă Vaslui.

Șoferul autoutilitarei, în schimb, s-a ales cu câteva răni ușoare, dar ar putea fi cercetat pentru ucidere din culpă.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Un expert de top dezvăluie primul semn șocant al unui tip de demență care apare în jurul vârstei de 30 de...
Newsweek
Formula de calcul a vechimii la pensie s-a schimbat. Care pensionari pierd bani? Cine câștigă?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie