15 cetăţi medievale din Bihor, lăsate în voia sorţii

Data publicării:
cetatea din Biharia

Administraţiile din localităţile pe raza cărora se află vechile cetăţi ale Bihorului acuză birocraţia şi dezinteresul autorităţilor centrale, din cauza cărora vestigiile istorice zac în uitare. În Biharia, de exemplu, primarul sustine ca a întocmit un proiect de introducere a cetăţii din zonă în circuitul turistic, dar spune că nu a primit avizele necesare pentru amenajarea unor alei şi a ridicării unor chioşcuri de bilete şi de vânzare a produselor alimentare.

În schimb, primăria locală este obligată să întreţină zona în care se află cetatea ridicată în secolul al IX-lea, în vremea lui Menumorut, să tundă iarba şi să menţină curăţenia. Cei 10 mii de lei alocaţi anual din buget în acest sens nu pot fi recuperate din turism, astfel că în loc să aducă bani, fortăreaţa este o sursă de pierderi pentru comună. Situaţia este aceeaşi şi în cazul celorlalte cetăţi din Bihor, fapt care i-a determinat pe istorici să ceară implicarea autorităţilor judeţene pentru salvarea şi punerea în valoare a acestor vestigii istorice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Permisul auto suspendat în străinătate nu va mai fi valabil nici în România. UE schimbă regulile pentru șoferi
Digi FM
David Pușcaș, revoltat după ce Luminița Anghel a făcut declarații teribile: „Subiectul ăsta nu se va încheia”
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Producătorii din spatele francizelor „Spider-Man” şi „Harry Potter”, la cârma următorului film cu James Bond
Adevarul
Cum au supraviețuit un tată și cele două fiice timp de 12 ore, după ce avionul lor s-a prăbușit într-un lac...
Newsweek
Peste 40.000 de dosare de pensie recalculate lunar. Ce șanse sunt ca pensionarii să ia bani în plus
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Kira Hagi se căsătorește! Fiica lui Gică Hagi va deveni mireasă în toamnă, la un eveniment cu aproape 1000 de...