Aventură în munţii Apuseni. Cascada Vârciorog şi vârful Bihor sunt principalele atracţii din zona Arieşeni

Data publicării:
varciorog

La poalele Vârfului Piatra Grăitoare găsim cascada Vârciorog din Arieşeni. Pe drumul până la ea, din loc în loc alte mici căderi de ape fac peisajul încântător. După câteva zeci de minute de mers pe jos ajungem însă la destinaţie.

"Una dintre cele mai frumoase si interesante atracţii din Arieşeni e cascada Vârciorog. Apa cade de la o înălţime de 17 metri, iar zona e mereu plină de turişti", a observat Yvette Mîrza, reporter Digi24 Oradea.

Turişti încântaţi fac zeci de fotografii. "Este un loc superb, nemaipomenit de frumos. Cascada este foarte rapidă, foarte puternică."

După de admirăm cascada, pornim din nou la drum pentru că ne-am propus sa cucerim cel mai înalt pisc din Apuseni, Vârful Bihor. Cei care vor să facă traseul pe jos trebuie să ştie că durează câteva ore bune. Există şi varianta drumului cu maşina de teren. Peisajul de la înălţime este ameţitor.

Iar dacă facem un pas şi ne întoarcem privirea vedem Vârful Piatra Aradului, Muntele Rotunda, Găina, dar şi depresiunea Beiuşului. Cuprinde mai multe judeţe, Bihorul, Alba, Arad Hunedoara.

În aceste zone drumeţul se poate bucura de zmeură, afine şi ciuperci de pădure până toamna târziu. Pentru a ajunge aici mergeţi pe Drumul Naţional 76 Oradea-Deva, iar după Ştei urmaţi indicatoarele de Arieşeni. Cât despre cazare, nu vă faceţi griji. Sunt multe pensiuni şi camerele nu trec de 120 de lei pe noapte.

Reporter: Yvette Mîrza
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan şi partenera sa, surprinşi împreună la ceas de seară! Ce făceau fără să ştie că sunt văzuţi...
Digi FM
Daciana Sârbu, despre cum au resimțit fiicele ei divorțul de tatăl lor, Victor Ponta: "Am discutat, nu s-au...
Pro FM
Gravidă, cu rochie lungă până-n pământ și cu cei doi copii de mână, la premiera noului ei film. Rihanna le...
Film Now
Ana de Armas, întrebată dacă își dorește copii: „Iubirea e imprevizibilă, viața nu e un film!” S-a spus că...
Adevarul
Soția lui Conor McGregor rupe tăcerea, după ce luptătorul UFC a fost surprins înșelând-o în public
Newsweek
900 lei în plus după trecerea la pensie limită de vârstă pentru un pensionar. Cât a muncit? Document
Digi FM
O tânără de 20 de ani a aflat că este însărcinată cu doar 17 ore înainte de a naște: „Nu am avut timp să...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
Debut „excepţional” în box office-ul nord-american, cu încasări ce au depășit 100 de milioane de dolari...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu