BASCHET. U18 | Dublă victorie cu Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
sport baschet fete

Jocurile amicale dau speranţă naţionalei de baschet feminin U18 a României în vedera participării la Campionatul European, Divizia B, din Irlanda. Tricolorele pregătite de Cătălin Tănase au pus capăt stagiului de pregătire de la Oradea cu o dublă amicală în compania Ucrainei.

În primul meci România s-a impus în sala „Universitatea" cu 78-26, pentru ca în meciul doi scorul să fie ceva mai strâns, 73-53.

„Au fost două jocuri utile pentru noi. S-a văzut un progres faţă de meciurile trecute din Bulgaria. Suntem pe drumul cel bun", a declarat Cătălin Tănase, selecţionerul României U18.

Jocul de echipă foarte bun al "tricolorelor" a scos în evidenţă tridentul ofensiv Părău-Ferariu-Orban. Cu 14, 11 şi respectiv 9 puncte înscrise, cele trei au fost cele mai bune marcatoare şi în ultimul amical.

„Am încercat să dăm tot ce este mai bun, să avem atitudine. Încă mai avem de reglat unele lucruri pe partea tactică", spune Irina Părău.

„Meciurile acestea ne ajută foarte mult să întărim relaţiile în teren şi să fim mult mai unite şi agresive", spune Maria Ferariu.

Suntem foarte uniţi pe teren şi mă bucur că putem să jucăm şi să batem pe toată lumea peste 30 de puncte", a completat Nicolett Orban.

Naţionala de baschet feminin sub 18 ani a României continuă seria jocurilor amicale în Slovacia, la un turneu amical. România va debuta pe 4 august, în grupa C a turneului final de la Dublin, în compania Elveţiei. Din grupă mai fac parte Georgia, Israel şi Norvegia.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât e kilogramul de miel direct de la crescători, înainte de Paște 2025. Cu cât se vând direct la porțile...
Digi FM
Tudor Chirilă, revoltat de situația politică din România: „Avem un premier nebun care subminează statul”
Pro FM
Antonia a trecut peste criticile din mediul online și și-a etalat silueta în toată splendoarea sa. Fanii, în...
Film Now
Cum se înțeleg copiii actorilor Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas. Imagini rare cu Dylan și Carys în...
Adevarul
O fostă Miss a murit într-un accident tragic, în timp de era urmărită de poliție. Avea 27 de ani
Newsweek
Casa de Pensii schimbă ziua când bagă pensia pe card. Majoritatea pensionarilor nu iau 400 lei bonus
Digi FM
Jurnaliștii de la National Geographic, recomandare pentru pasionații de drumeții: „Lăsați Alpii Elvețieni și...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu beneficii surprinzătoare
Digi Animal World
Un câine din SUA şi-a împuşcat accidental stăpânul. Cum s-a întâmplat
Film Now
A jucat în toate filmele "Harry Potter", dar a hotărât să-și schimbe total cariera. Sportul dur pe care l-a...
UTV
Imagini rare cu casa de la munte a Andreei Marin. Vedeta și-a transformat singură visul în realitate, într-un...