Bebeluşi fără vaccinuri în Bihor. 300 de nou născuţi nu pot fi vaccinaţi împotriva hepatiei B şi tuberculozei

Data publicării:
vaccin bebe

De la începutul lunii iulie peste 300 de bebeluşi născuţi în Oradea nu au putut fi vaccinaţi împotriva hepatitei B şi a tuberculozei. Asta chiar dacă Ministerul Sănătăţii a promis rezolvarea problemei până la sfârşitul lunii trecute. Medicii spun că de vină pentru lipsa dozelor sunt producătorii, care nu mai consideră vaccinurile o afacere profitabilă.

"Deocamdată, vaccinurile nu sunt pe piaţă, nu există nici în farmacii", confirmă dr. Daniela Rahotă, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

Potrivit schemei de vaccinare, bebeluşii ar trebui să fie imunizaţi gratuit în maternităţi împotriva hepatitei B şi tuberculozei la maximum trei zile după naştere.

"Dacă nu se administrează imediat după naştere, schema de vaccinări nu mai este respectată aşa cum a fost ea concepută şi atunci protecţia este amânată", atrage atenţia dr. Camelia Rusu, medic neonatolog.

Nou-născuţii care nu au fost vaccinaţi la timp vor fi aduşi la medic la şase luni, când li se vor administra dozele. Ministerul Sănătăţii a dat asigurări că va trimite în Bihor 50 de mii de vaccinuri în această lună.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operatori: Robert Rezmuves, Jozsef Feher
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Un expert de top dezvăluie primul semn șocant al unui tip de demență care apare în jurul vârstei de 30 de...
Newsweek
Veste rea: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie