Bihor | Exerciţiu de salvare la 80 de metri adâncime

Data publicării:
exercitiu pestera

Medici SMURD, voluntari, speologi şi angajaţi ai Serviciului Salvamont Bihor au lucrat împreună pentru a salva o persoană căzută într-o peşteră de 80 de metri adâncime. Salvatorii au coborât sub pământ echipaţi cu frânghii, lanterne şi cu o targă specială. A fost vorba de un exerciţiu, încheiat cu succes.

19 medici, voluntari şi salvamontişti au fost mobilizaţi în apropiere de Oradea, la un crater adânc, provenit dintr-o fostă carieră de piatră.

„Vom simula evacuarea unui accidentat de la o adâncime de 80 de metri. Peştera prezintă două secţiuni, prima de plan înclinat de la -50 de grade la - 80 de grade, respectiv 50 de metri de secţiune verticală pe care targa va fi evacuată", a explicat Lucian Nistor, consilier tehnic la Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Trebuie să ne mişcăm cât mai repede, trebuie să evacuăm victima într-un timp cât mai scurt, să ne concentrăm, să fim atenţi la tot ce facem. Trebuie să existe comunicare atât între membrii echipei de sub pâmânt, cât şi cu exteriorul", a completat Mihai Moruţ, voluntar.

Prima care a coborât sub pământ a fost Adina Micula, tehnician la Salvamont Bihor. A primit misiunea să verifice traseul pe care urmau să îl parcurgă colegii săi.

„Diferenţa între un incident şi un exerciţiu este presiunea, care este mult mai mare, trebuie să te mişti mult mai repede poate decât o faci în mod obişnuit, nu ai voie să faci greşeli, orice greşeală poate fi fatală şi pentru victimă şi pentru salvatori.”

După aproximativ trei ore, primii salvatori au reuşit să scoată targa cu victima la suprafaţă.

Reporter: Claudiu Mihuţ

Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești un garaj. Ce spune legea
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
LeAnn Rimes, moment jenant pe scenă. Și-a pierdut dinții în mijlocul concertului și a fugit în culise
Film Now
Cum a apărut Simone Ashley la premiera filmului „F1”, după ce rolul ei a fost eliminat la montaj: „Sunt...
Adevarul
Cine este Thomas Ferfelis, soțul Kirei Hagi, și ce tradiții machedonești are de respectat la nuntă. Părinții...
Newsweek
Cu cât au crescut pensiile în numai o lună? Care pensionari iau mai mulți bani decât în aprilie?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Brad Pitt, despre vizitele la Alcoolici Anonimi, făcute după despărțirea de Angelina Jolie: "Aveam nevoie de...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget