Bunică salvată de pompierii orădeni. Căzută în casă, femeia nu se putea mişca
Data publicării:
Intervenţie de urgenţă, miercuri seara, pentru pompierii orădeni. Salvatorii au fost chemaţi la un bloc din oraş, de unde se auzeau strigătele de ajutor ale unei femei.
foto: ISU Crişana
Pompierii au fost anunţaţi în jurul orei 19:50, printr-un apel la numărul de urgenţă 112, Femeia de la celălalt capăt al firului susţinea că bunica sa a fost auzită de vecini strigând după ajutor. Însă nimeni nu putea intra în apartament, pentru că uşa de la intrare era închisă.
Pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Oradea s-au îndreptat spre locul de pe Strada Aluminei şi au folosit scara culisabilă pentru a ajunge la apartamentul situat la etajul al doilea.
„Au descins, prin fereastra unei încăperi, în apartament (...), găsind-o pe proprietară căzută în bucătărie, în stare de conştienţă, dar în imposibilitatea de a se mişca din cauza unor probleme medicale. Femeia în vârstă de 72 de ani a fost predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a transmis maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU „Crişana”.