Ca să primească bani de la Uniunea Europeană, primăriile bihorene au inclus construcţia de azile în proiectele cu fonduri europene

Data publicării:
camin batrani5

O arhitectură futuristă, lift ultramodern şi plasme în camerele spaţioase. Aşa arată căminul de bătrâni din comuna Borş, cu o capacitate de 52 de locuri. La cei 80 de ani ai săi, Teodor Pop este unul dintre primii clienţi ai azilului inaugurat în decembrie 2013.

"Rămas singur nu m-am putut descurca. Am simţit nevoia de unei detaşări de locul în care am fost şi am luat de pe un pliant datele de contact ale căminului de bătrâni din Santăul Mare, Borş", spune bărbatul. 

Apariţia acestui azil este strict legată de proiectele de infrastructură ale primăriei. Pentru a fi sigur că primeşte finanţarea de 2,5 milioane de euro pentru drumuri şi reţele de apă şi canalizare, edilul a decis să includă în proiect şi această componentă socială.

"Se puncta fiecare element şi, dacă lipsea unul, primea proiectul mai puţine puncte", explică Géza Bátori, primarul comunei Borş.

Acest caz nu este singular în Bihor. Alte trei primării au proiecte de infrastructură de milioane de euro, care includ şi ridicarea unui astfel de azil. În comuna Roşiori, de exemplu, s-au asfaltat mai multe drumuri, au fost începute lucrările de canalizare şi s-a renovat clădirea primăriei. În paralel, s-a ridicat şi un cămin de bătrâni cu capacitate de 24 de locuri, ce va fi inaugurat anul viitor.

"Bugetul total este de 6 milioane de euro, din care pentru căminul de bătrâni s-a alocat un buget de 2 millioane de euro", detaliază Imre Kerecsenyi, viceprimarul comunei Roşiori.

Consultanţii de proiecte cu fonduri europene spun că includerea elementelor sociale, fără o legătură aparentă cu obiectivul principal al proiectului, este o practică obişnuită.

"Fondurile nu acoperă cererea, motiv pentru care, vă dau un exemplu, se pot finanţa maxim 200 de proiecte, dar se depun 5000. Vă daţi seama că din cele 5000, 200 trebuie să se departajeze cumva, să iasă în evidenţă. Din această cauză au ales şi componenta aceasta socială", explică Cristian Dehelean, consultant în domeniul fondurilor europene.

Prin aceste proiecte cu fonduri europene, primăriile din Bihor au construit reţele de apă şi canalizare şi au asfaltat zeci de kilometri de drumuri comunale. Azilele de bătrâni, care i-au ajutat să obţină aceşti bani, vor găzdui locatarii contra unei taxe de 1500 de lei pe lună. Toate vor fi administrate de fundaţii non-profit.

reporter: Edina Szomoru
operatori: Robert Rezmuves, Gabor Szilágyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...