CICLISM. 21 de echipe la Turul Bihorului, ediția a III-a

Data publicării:
sport turul bihorului

Ediția a III-a a Turului Ciclist al Bihorului a fost prefațată, joi seara, de prezentarea echipelor. Evenimentul a avut loc în Piața Unirii din Oradea, zona din care vineri, la ora 12, s-a dat startul în prima etapă.

La ediţia din acest an a turului participă 21 de echipe din Italia, Franța, Germania, Cehia, Austria, Bulgaria, România, Ungaria ori Statele Unite.

Marea favorită este echipa italiană Androni Sidermec, cea care a învins în primele două ediții și a dat câștigătorul edițiilor anterioare ale Turului Bihorului. Peninsularii au venit în Oradea direct din Turul Ciclist al Italiei.

Din România participă patru echipe. Este vorba despre Team Novak, echipa condusă de președintele Federației Naționale, Eduard Novak, MSTINA Focus pentru care concurează și orădeanul Raul Sânza, Steaua București care îl are în componenţă pe marghitanul Roland Horvath, și UVT Devron-West Cycling Team, susținută de Universitatea de Vest din Timișoara.

La startul ediției din acest an a Turului Ciclist al Bihorului sunt prezente și două echipe naționale, a Serbiei și a Republicii Moldova.

Redactor: Adrian Laboș
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...