Controale în poliție

Data publicării:
live 20telefon 20mihut 20politiste-44407

Niciuna dintre cele 117 angajate ale Poliţiei Bihor nu a confirmat că ar fi fost victima unei hărţuiri sau agresiuni sexuale. Acesta este rezultatul celor trei zile în care o comisie formată dintr-un sociolog şi un ofiţer de control din Inspectoratul General al Poliţiei au discutat timp de trei zile cu poliţistele din judeţ. Interviul a durat câteva minute vreme în care femeile au fost întrebate dacă au întâlnit cazuri de hărțuire, daca s-a simțit discriminate și ce masuri s-au luat în astfel de cazuri. Dacă raspunsul era pozitiv, chestionatul ar fi continuat cu alte întrebări menite să afle cum s-a petrecut totul. Din cele 220 de femei încadrate în inspectoratul bihorean, 103 nu au dorit să stea de vorbă cu specialiștii de la București. Au avut acest drept, pentru că prezentarea în faţa comisiei a fost opţională. Verificările vin în urma scandalului sexual de la Balș, din județul Olt, unde o polițistă și-a înjunghiat fostul șef pe motiv că acesta o hărțuise.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...