Cozi la CAS Bihor pentru cardul de sănătate

Data publicării:
inghesuiala CAS1

Asiguraţii care au venit la CAS Bihor marţi dimineaţă nu şi-au imaginat că vor sta cu orele la coadă. Iniţial, au avut la dispoziţie doar un ghişeu, ceea ce a atras nemulţumirea oamenilor.

La prânz situaţia s-a detensionat, după ce au fost deschise şi alte ghişee.

"Se lucrează la trei ghişee. Şi mai există al patrulea ghişeu care este numai pentru medicii de familie, pentru că sunt şi medici de familie care vor împărţi şi ei cardurile", spune Ionuţ Gheorghe, directorul CAS Bihor.

În Bihor aproape 23 de mii de carduri au ajuns înapoi la CAS, după ce poştaşii nu i-au găsit pe asiguraţi acasă. O parte dintre ele va fi împărţită cu ajutorul medicilor de familie. LISTA ACESTORA o găsiţi la finalul materialului.

Restul sunt distribuite direct la sediul casei de asigurări, unde titularii trebuie să se prezinte cu un act de identitate.

"Am 82 de ani, stau aici la coadă. De ce nu mi l-a trimis prin poştă? Nu ştiu. Pe aceeaşi scară alţii au primit eu n-am primit."

"Am schimbat domiciliul şi degeaba am mers la medicul de familie. Nu a schimbat domiciliul unde m-am mutat."

Cardurile de sănătate vor deveni obligatorii de la 1 februarie. Cei care nu pot ajunge la sediul CAS Bihor îşi pot trimite un împuternicit, cu o procură şi cu o copie a actului de identitate.

Reporter: Diana Grad
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş

LISTA MEDICILOR DE FAMILIE CARE DISTRIBUIE PACIENŢILOR CARDURILE DE SĂNĂTATE

dr. SZALAI EDITH
dr. KIS MARGARETA
dr. CODREAN MOISE
dr. SARCA OVIDIU
dr. BARBU ANGELICA
dr. BRAD ADRIAN
dr. ŞERB ELISABETA
dr. TRIP VASILE
dr. MAGA RAMONA
dr. PĂCURAR LIANA
dr. ONIŢA VALER
dr. UNGUR RAMONA
dr. GRECU ANAMARIA
dr. BORŞA FLOARE
dr. PALDĂU GHEORGHE
dr. ROSKA KATALIN
dr. PETO ENKO
dr. DEAC CRISTINA
dr. SĂCARĂ BENIAMIN
dr. ARDELEAN ELENA
dr. ANDOR CRISTIAN
dr. LUP CAMELIA
dr. ACHIM MONICA
dr. COTE DANIELA
dr. FURTOŞ VALERIA
dr. CLEPCEA FLORICA
dr. HATOS ALINA
dr. HAIDU ANAMARIA
dr. PURCARU IOAN
dr. ERDEI DANIELA
dr. IONEL GHEORGHE
dr. MANGRA ADELA
dr. PANTEA ELENA
dr. CRIŞAN GABRIELA
dr. IVAN FLORINA
dr. MORAR ALINA
dr. FARCAŞ MARIUS
dr. PELE CRISTIAN
dr. ANDREI CĂTĂLINA
dr. BOCANICIU LIANA
dr. BOCANICIU MARIUS
dr. CĂPITAN FLOARE
dr. SARCA EUGENIA
dr. NEAG CĂLIN
dr. TOTA ELENA
dr. ROMAN IOANA
dr. GAVRILUŢ DANIELA
dr. SANTAI ELENA
dr. TUTU LIDIA LAVINIA
dr. BUDURA MARIA
dr. BERETEU IOANA
dr. KISS MARTA
dr. PRECUP IOAN TEODOR

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Divorț la notar în 2025. De ce acte ai nevoie, cât e taxa, în cât timp se finalizează
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce este Zolpidem, medicamentul care i-a adus dosar penal patronului clubului „Expirat". „Ceva nu e în regulă”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”