Doi fraţi, abandonaţi în parcarea spitalului din Baia Mare

Data publicării:
copii

Copiii se aflau într-un cărucior când au fost găsiţi de un angajat al firmei de securitate, care a alertat medicul de gardă.
Micuții au fost examinați medical şi internați pe secția de Pediatrie, unde vor rămâne până îşi vor reveni complet. La gâtul unuia dintre copii medicii au găsit un bilet în care erau scrise toate datele de identificare ale celor doi, dar și ale mamei. Originară din Sălaj, aceasta îi ruga pe doctori să aibă grijă de cei mici.

Dr. Sorina Pintea, managerul Spitalului Judeţean Baia Mare: "Fetița are o stare de subfebrilitate, deci ar fi necesitat internarea, iar băiețelul din cauza stării precare de igienă și subnutriție a fost internat în compartimentul de recuperare pediatrică. Copiii au fost lăsați de mamă în grija tatălui, ea spunând că pleacă pentru câteva zile, neanunțând unde pleacă tatăl a încercat să îl hrănească pe cel mic neavând posibilitatea să îi procure lapte, i-a dat supă, copilul refuzând să mănânce."

Ancheta autorităţilor a stabilit că băieţelul şi fetiţa au fost abandonaţi de concubinul mamei, în grija cărora se aflau. Cel mai probabil copiii vor ajunge în grija unui asistent maternal. 

Redactor: Mariana Gurgu
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...