Elevii bihoreni, pe podium la naţionalele şcolare de şah

Data publicării:
sport sah 190614

Bihorenii au obținut titlul naţional la secţiunea rural prin liceeni din Vadu Crişului, locul cinci ocupat de Mihai Bravu, tot la rural, şi locul opt obţinut de Generală 11 din Oradea la urban, gimnaziu.

„Şahul bihorean a început să crească din nou la nivel juvenil tocmai prin aceşti copii şi prin munca pe care mulţi dintre foştii şahişti au început să o facă", spune Corneliu Surlă, profesor la Şcoala Generală Nr. 11 Oradea.

La primul său concurs şcolar pe echipe, Csaba Birtalan a rămas impresionat de nivelul crescut al competiţiei, lucru remarcat şi de marea maestră internaţională, Elisabeta Polihroniade.

„Toţii concurenţi au fost foarte buni, şi sper să mă duc şi la anul", își dorește Csaba Birtalan, de la Şcoala Generală Nr. 11 Oradea.

În schimb, căpitanul Şcolii Generale Nr. 11 din Oradea, Alex Pălii, crede că echipa sa putea obţine mai mult, să repete cel puţin isprava de anul trecut când a obţinut o medalie de bronz. Alex a recunoscut cu fair-play că adversarii din acest an fost mult mai buni decât cei de anul trecut.

Campionatul desfăşurat la Băile Olăneşti a reunit la start 38 de echipe.

reporter: Nicolae Mihalcea
operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"