Fost jurnalist şi antrenor de karate, devenit maestru al cuțitelor

Data actualizării: Data publicării:
Harris Wallmen

Jurnalist, sculptor, antrenor de karate și, de câțiva ani, meşter al cuţitelor. Astfel poate fi caracterizat Harris Wallmen, cel care produce în propriul atelier cuţite cu totul aparte pe care le vinde în toată lumea. Creațiile lui Harris pot fi folosite atât de bucătari, cât şi de pasionaţii de vânătoare. Pretențioșii pot opta pentru cuțite cu mânere din molar de mamut ori os de girafă.

Pasiunea lui Harris Wallmen pentru cuţite a început acum 7 ani, când a conceput primele modele. Şi-a amenajat acasă propriul atelier pe care l-a dotat cu mai multe utilaje. Realizarea unui cuțit începe cu ideea și cu întocmirea unei schițe.

"Desenul durează extrem de puţin, mai mult durează procesul mental de creaţie", spune Harris.

El comandă oţel de calitate din Germania sau din Finlanda. Bucata de metal este încinsă într-o forjă, la o temperatură foarte ridicată, iar apoi este bătută cu ciocanul pentru a prinde o anumită formă.

"În forjă ajunge la 1400 de grade, dar metalul în sine, după ce ajunge la peste 800 de grade, poate fi lucrat."

După răcire, pe bucata de oţel este desenat modelul dorit, tăiat apoi cu ajutorul unui flex.

"După ce am tăiat lama în mare parte cu flexul, urmează să îi definitivez forma cu acest şlefuitor de mare putere, iar la celălalt care este mai fin şi mai stabil, o să încep să îi formez tăişul", explică Harris.

Procesul este departe de a fi încheiat. Urmează partea de şlefuire manuală a lamei, care se face smirghel de diferite durităţi. Apoi lama este pusă la călire fie în forjă, fie într-un cuptor electric special, timp de aproximativ 30 de minute. Unealta se așează pentru răcire într-un recipient umplut cu ulei vegetal.

"Cred că poţi să fii creativ patru ore pe zi, poate şi mai puţin dacă procesul implică atât de multă creativitate. La cutiţe ce este frumos e faptul că există o parte de creaţie, dar şi una aşa, de meşteşugar", spune meşterul.

Şi mânerele cuțitelor sunt confecţionate tot de Harris. Materialele brute sunt comandate din străinătate.

"Acesta este dintr-un molar de mamut stabilizat iar celălalt este os de girafă slabilizat. Sunt materiale mai deosebite în sensul că sunt mai exotice."

"Preţul cuţitelor variază între 400 şi 2000 de lei, în funcţie de complexitate, dar şi de materialele folosite. Peste 50% din cuţite sunt trimise apoi în străinătate în ţări precum Germania, America sau Australia", a relatat Claudiu Mihuţ, jurnalist Digi24 Oradea.

Harris Wallmen are de curând şi un ajutor de nădejde în atelier. Fiica sa, Una, a început să prindă gustul făuririi cuţitelor şi îi sta aproape imediat ce ajunge acasă de la şcoală.

"Îl ajut câteodată, am făcut şi eu un cuţit cu tata şi mi s-a părut foarte fain", recunoaşte fetiţa.

Cuţitele realizate de Harris Wallmen pot fi folosite în bucătărie, la vânătoare ori în drumeţii. Comenzi pot fi făcute online, pe site-ul meșterului, dar și pe pagina de facebook a atelierului.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Ministrul muncii spune dacă pensiile mai cresc în 2025. Cum explică tăierea cu 12% din ianuarie?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...