FOTO. Incendiu la subsolul unui bloc din Oradea. Fumul a inundat casa scării
Data publicării:
foto: ISU ”Crișana”
S-a dat alerta, joi după-amiaza, în Oradea, unde un incendiu a cuprins subsolul unui bloc de lângă Piața Cetate. Fumul dens a inundat casa scării, iar pompierii au verificat apartament cu apartament pentru a se asigura că nimeni nu este în pericol.
Apelul primit la numărul de urgență 112 puțin după ora 14 a mobilizat două echipaje de pompieri de la Detașamentul 1 Oradea și unul de paramedici de la Detașamentul 2. Salvatorii s-au îndreptat spre blocul Cicero, de pe strada Dimitrie Cantemir, unde focul s-a declanșat la subsolul clădirii.
”La sosirea forțelor de intervenție (...), incendiul se manifesta la subsolul unui bloc de locuințe, casa scării fiind inundată cu fum. Pompierii militari au procedat la localizarea și lichidarea focarelor, acționând concomitent pentru ventilarea casei scării și verificarea apartamentelor pentru înlăturarea pericolului de intoxicare cu fum a locatarilor”, a transmis maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU ”Crișana”.
Niciun locatar nu a fost rănit, iar focul a fost stins în scurt timp de pompieri. Flăcările au distrus materiale textile și deșeuri de hârtie.
Cercetările pompierilor au indicat faptul că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la o țigară aruncată în subsolul blocului.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.