Furt de deşeuri reciclabile

Data publicării:
stire 20gunoaie-39428

"Aici, acuma, se vede că din acest container a fost răsturnat şi golit pe dedesubt. Firma noastră când îl goleşte pune igluul în poziţia asta, se vede că ăsta a fost răsturnat, s-a golit din el", a spus Horia Burlău, şeful secţiei de salubrizare stradală al RER Ecologic.

Cei care colectează ilegal deşeurile reciclabile o fac din toate zonele oraşului după care le vând firmelor specializate in reciclare. Angajaţii firmei de salubritate au depus plângeri Poliţiei Locale pentru că din cauza hoţilor oraşul riscă să nu atingă pragul de colectare a deşeurilor reciclabile de 15% impus de normele europene.

"I-am surprins chiar personal o dacie papuc roşie cu numărul BH 03 ATW care colecta din igluuri din zona bisericii Emanuel. Ce v-au spus când? Au zis că sunt pe domeniul public şi pot să le ia", a declarat Horia Burlău, şeful secţiei de salubrizare stradală al RER Ecologic.

"Deşeurile din carton sunt la 0,20 de bani pe kilogram, deşeurile de arhivă la 0,15 bani, plasticul, fiind vorba de flacoanele astea, 0,50 de bani pe kilogram", a declarat Vasile Zach, reprezentantul unei firme care cumpără deşeuri reciclabile din Oradea.

Firmele de profil nu au cum să-i controleze pe cei care aduc la vânzare aceste deşeuri.

"Până în momentul de faţă nu au fost identificate persoanele care au ridicat aceste resturi reciclabile dar în momentul în care poliţia locală primeşte o sesizare colegii noştri se deplasează pe teren în vederea surprinderii şi sancţionării acestor persoane", a spus Monica Ambro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Oradea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri