Japonezii au investit 20.000 de euro într-un laborator modern la Universitatea din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
laborator japonezi oradea

Investiţie japoneză de 20.000 de euro la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei din Oradea. O companie din Ţara Soarelui Răsare a dotat cu aparatură de ultimă generaţie un laborator în care vor fi pregătiţi specialişti în domeniul automaticii industriale de care au nevoie japonezii. Specializat în motoare mici de precizie până la motoare mari, producătorul asiatic are 300 de angajaţi în Oradea şi ar mai avea nevoie de 50. Proiectul a fost demarat prin intermediul Asociației D'Apetresii.

„Ceea ce vedeţi în faţa dumneavoastră sunt nişte convertizoare de frecvenţă produse de către divizia control tehnic, nişte servo-motoare şi nişte encodere care ne permit să studiem nişte domenii oarecum puţin atinse în România la ora actuală, cum este motion-control”, a explicat Adrian Buruiană, reprezentant al companiei japoneze.

Laboratorul care a costat peste 20 de mii de euro este investiţia unei companii japoneze din Parcul Industrial din Oradea, care vrea să formeze specialişti încă de pe băncile şcolii.

„În primul rând o să ne introducă în mediul ăsta industrial, o să ne pregătească pentru următoarea carieră şi o să fim familiarizaţi cu ceea ce urmează să facem”, consideră Eveline Ecsedi, studentă.

„E o oportunitate extraordinară că sunt echipamente aduse direct din mediul industrial. Oarecum ne ajută să facem această tranziţie”, susține Eduard Mihok, student.

„Deşi la ora actuală sunt (...) nişte atracţii spre domeniul IT de altă natură, această automatizare pe care ne-a adus-o, procese şi echipamente de automatizare aduse de companie, cred că îi va stimula şi mai mult pentru a rămne pe domeniul lor”, este de părere Mircea Gordan, decanul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei din Oradea.

Prezentă în Oradea încă din 2012, compania are în prezent 300 de angajaţi în oraș și planuri de extindere care vor genera sute de locuri de muncă în anii următori.

„Ne propunem să ne extindem în Oradea şi să ne extindem şi pe nişte domenii oarecum neatinse aici, precum cele de cercetare. Avem nevoie de experţi, avem nevoie de aceşti oameni care trec la pasul următor din punctul de vedere al know-how-ului pe care îl deţin”, spune Adrian Buruiană.

„Scopul lor direct este de a atrage studenţii spre meseriile acestea de viitor, de a-i familiariza cu noua tehnologie. Îşi doresc şi ei, la fel ca toţi noi, să îi fidelizăm pe studenţi şi ei să aleagă Universitatea din Oradea şi să rămână în Oradea”, a precizat Alina Silaghi, directorul Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea.

Proiectul a fost pus în practică prin intermediul Asociației D'Apetresii.

"O dată cu acest proiect(Laborator Industry 4.0) demarăm și un grant de burse. Prima etapă a acestui grant constă în trei burse pentru studenți sau masteranzi de la IETI , în valoare totală de 15.000 de lei (500 lei lunar, timp de 10 luni). În etapele următoare vor fi oferite burse și pentru studenți de la alte facultăți", a spus Florin Rojan, reprezentantul Asociației D'Apetresii.

Cele peste 70 de companii locale și străine din parcul industrial din Oradea au creat până acum în jur de șase mii de locuri de muncă.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan a anunțat al doilea set de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Ce se întâmplă începând...
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat...
Newsweek
Bani mai mulți la pensie pentru „condiții speciale”, pensionare cu 12 ani în avans. Instanța a decis
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu