K1. Adrian Maxim, debut cu victorie în 2018

Data actualizării: Data publicării:
Adrian Maxim
foto: Facebook Adrian Maxim

Luptătorul orădean Adrian Maxim rămâne neînvins în galele pe stil K1 din România. Acesta a urcat din nou în ring, sâmbătă, la Reşiţa, în cadrul galei Fighters League.

Maxim s-a impus la categoria 65 de kilograme în faţa italianului Samuele de Meis, contribuind astfel la victoria României în faţa selecţionatei similare a Italiei.

"Cred că publicul îmi dă această putere, ca să trec peste orice adversar şi să-i înving. Îmi doresc să lupt cât mai mult în România şi vreau să demonstrez că şi la categoria uşoară se poate face spectacol", a declarat Adrian Maxim.

Campion în galele WLF din China şi participant în celebra gală Glory, Adrian Maxim a făcut spectacol în bătălia din Banat. Şi-a ţinut la respect adversarul pe tot parcursul celor trei reprize, evoluţia sa fiind aplaudată la scenă deschisă.

"Mă bucur să văd că şi în România prinde din ce în ce mai bine acest gen de sport şi asta mă motivează mai tare să vin să lupt în România", spune luptătorul K1.

Pentru Adrian Maxim, victoria de la Reşiţa a fost prima din acest an.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensionare anticipată în 2025 pentru grupa a II-a de muncă. Ce condiții trebuie îndeplinite
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Travis Kelce, ajutat de garda de corp a lui Taylor Swift pentru un gest romantic. Cei doi au fost surprinși...
Film Now
Tia Carrere sfidează trecerea timpului. Ce spune despre secretele frumuseții ei la 58 de ani: „Încerc să fiu...
Adevarul
Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. Cum s-au destrămat comunitățile vechi de peste opt secole
Newsweek
OFICIAL Casa de Pensii recunoaște că nu poate recalcula pensiile. 1.000.000 pensionari pierd bani
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Johnny Depp, declarații rare despre copiii săi: „Eram tati. Nu vă pot spune cât de mult mi-a plăcut să fiu...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...