Noaptea cercetătorilor, la Universitatea din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
NOAPTEA_CERCETATORILOR_031016

Noaptea, oamenii de știinţă nu dorm. Sau cel puţin, nu în noaptea de vineri spre sâmbătă, când ingineri, exploratori şi inventatori şi-au dat întâlnire în Oradea, la "Noaptea Cercetătorilor Europeni". Au pus la cale experimente, conferinţe captivante şi concursuri cu premii atrăgătoare. Sute de curioși au trecut pe la standuri ca să vadă și să testeze invențiile acestora.

Trenuleţul de gheaţă care levitează a fost una din principalele atracţii de la Noaptea Cercetătorilor, organizată de Universitatea din Oradea.

"E vorba de un trenuleț cu supraconductoare care răcite la temperatura de minus 100 de grade cu ajutorul azotului lichid creează câmp magnetic. Câmpul magnetic, în opoziție cu câmpul magnetic al magneților permanenți de neodinium pe care îi avem aici, produc efectul de levitație", a explicat Carmen Molnar, conferențiar la Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației.

Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică s-a prezentat cu două pneumobile, adică maşini care funcţionează cu aer comprimat.

"Aerul comprimat din butelie intră în distribuitoarele pneumatice, care ajung la pistoane și prin ax pune în mișcare mașina", a detaliat Cătălin Muț.

Un alt masterand, Pavel Marius Iulian, a realizat o aplicație ce permite localurilor gestionarea comenzilor cu ajutorul dispozitivelor mobile.

"Angajatul pur și simplu, pe o tabletă, pe un telefon o să tasteze ceea ce clientul spune și automat comanda lui o să fie plasată la bucătărie, la bar sau oriunde."

Cei mai încântați au fost copiii care au admirat și testat fiecare exponat.

"Mie mi-a plăcut standul acela de puteam să punem acele pe microcipuri și ardeau și se lipeau acolo."

"Scopul Nopții Cercetătorilor este să aducem știința mai aproape de publicul larg și să oferim publicului larg posibilitatea să se apropie de acest domeniu", a declarat Mircea Ursu, fizician.

Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost marcată în peste 250 de oraşe europene şi 15 oraşe din România. Prima ediţie a avut loc în 2005, iar până acum evenimentul a atras peste 1,5 milioane de vizitatori.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a văzut toate țările lumii: a ajuns în cele 197 de state recunoscute, dar și în țări aflate în…
Digi FM
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu într-un...
Pro FM
Miley Cyrus rupe tăcerea despre rochia din „Flowers”, despre care fanii credeau că e o aluzie la Jennifer...
Film Now
Sharon Stone, adevărul despre cum se menține în formă la 67 de ani: „Nu trebuie să mergi mereu la sală!” La...
Adevarul
O operațiune ca în „Misiune Imposibilă”. Rusia a suferit pierderi ireparabile în timpul atacului cu drone...
Newsweek
Pensiile în România, de 3 ori mai mici decât în UE. Ce pensii au românii din Spania și Italia?
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pedro Pascal și Dakota Johnson, flirt în „Materialists”. Fanii, nerăbdători. „Madame Web va alege: Captain...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”