O fundaţie din Ungaria oferă 10.000 de forinți părinţilor care îşi înscriu copiii în clase cu predare în maghiară

Data publicării:
BETA forinti scoli

Membrii Uniunii Rákóczi, o asociaţie cu sediul la Budapesta, se află în această săptămână în Bihor, unde vor trece prin 50 de unităţi de învăţământ. În Oradea s-au oprit la şcoala Generală Juhász Gyula şi le-au dat câte 10 mii de forinţi părinţilor care şi-au înscris copiii în clase cu limba de predare maghiară.

"Un copil care învaţă în limba maghiară primeşte un pachet de cunoştinţe în plus, pentru că va învăţa să vorbească atât în română, cât şi în maghiară, şi va cunoaşte ambele culturi. Astfel, va putea deveni un fel de punte între cele două popoare", spune Csongor Csáky, secretarul Uniunii Rákóczi.

Ca să primească bursa, părinţii completează o cerere aflată la direcţiunile şcolilor. Formularele sunt distribuite prin intermediul Inspectoratului Şcolar, iar după ce sunt completate, sunt trimise prin poştă la Budapesta. Banii sunt daţi după întocmirea unui contract.

"În Bihor, aproximativ 1400 de copii beneficiază de acest sprijin", confirmă Hajnal Kéry, inspector şcolar general adjunct al IŞJ Bihor.

Banii provin din donaţii ale asociaţiilor, autorităţilor locale şi persoanelor fizice din ţara vecină.

Uniunea Rákóczi are ca scop declarat sprijinirea învăţământului maghiar din ţările învecinate Ungariei.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Darius Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”