O livadă superintensivă. Un tânăr a plantat în Bihor peste 6.000 de pomi pe hectar

Data publicării:
livada

Aliniaţi perfect, tunşi uniform şi având aceeaşi înălţime. Aşa arată merii şi perii din livada atipică a lui Francesco Tommasi. A înfiinţat-o acum şase ani, pe două hectare, într-o localitate aflată la 20 de kilometri de Oradea. Ideea i-a venit în timpul vacanţelor petrecute în Italia, de unde provine tatăl său, şi unde horticultorii experimentaţi folosesc acest model.

"Livada superintensivă înseamnă densitate foarte mare la hectar de pomi, înseamnă o altă tehnologie, înseamnă agricultură la nivel foarte înalt, acurateţe în toate lucrările care se fac, stropirile să fie la timp", explică proprietarul.

În condițiile în care nicio livadă din România nu are mai mult de 3.200 de pomi pe un hectar, la Hidișelu de Sus sunt plantaţi peste 6.000 de meri şi peri pe aceeaşi suprafaţă. Distanţa dintre pomi este chiar şi de 10 ori mai mică faţă de cea dintr-o plantație normală.

Anca Deac, reporter Digi24 Oradea: "Faţă de o livadă clasică, în aceasta pomii sunt plantaţi la aproximativ 30 de centimetri unul faţă de celălalt pe un rând, ceea ce duce la o producţie mult mai mare şi la o calitate superioară a fructelor."

"80% din fructele din livadă sunt de calitate extra pentru vânzare, iar în sistemul clasic, calitatea extra ajunge undeva la 30%. Este tendinţa pomiculturii la nivel mondial, o densitate mult mai mare pentru fructe mult mai de calitate", detaliază Francesco Tommasi, proprietarul livezii superintensive.

Ca să-şi cumpere utilajele necesare şi să-şi modernizeze exploataţia, tânărul fermier a folosit şi bani europeni. Deocamdată, fructele recoltate din livada superintensivă sunt vândute direct din fermă. În viitor, speră să ajungă şi în marile magazine. Livada superintensivă poate da o producţie de până la 80 de tone la hectar.

Înainte de 1989 s-a încercat un experiment similar la piersic; cea mai mică distanță dintre pomi a fost atunci de 50 de centimetri.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
Val Kilmer, actorul din Top Gun și Batman, a murit la 65 de ani. Fiica lui a spus de ce s-a stins
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Lovitură pentru sute de mii de pensii care vor scădea. Instanța a decis: „Nu e stagiu de cotizare”
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Leonardo DiCaprio, schimbare de look la 50 de ani: cu părul și sprâncenele vopsite, la CinemaCon 2025, unde...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...