ORADEA. Coroanele uscate din cimitir, oferite pentru compost, pentru a face economii

Data publicării:
reciclare coroane

Coroanele de flori depuse în cimitire ar putea deveni materie primă pentru fabricarea de peleţi, bricheţi sau compost. Este ideea pe care au avut-o reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public din Oradea pentru a reduce costurile cu depozitarea deşeurilor.

 

Periodic, în cimitirul municipal din Oradea sunt strânse cantităţi importante de coroane care s-au uscat.

"După fiecare zi se strâng anumite cantităţi şi atunci noi ne-am gândit să le valorificăm cumva, să le punem la dispoziţia agenţilor economici sau persoanelor fizice ca să le folosească pentru fabricarea de bricheţi sau peleţi sau compost", spune Florin Alexandru, purtătorul de cuvânt al ADP Oradea.

"În fiecare săptămână din pieţe, dar şi de pe mormintele din cimitirul municipal angajaţii ADP strâng 10 tone de astfel de deşeuri biodegradabile", a aflat Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.

Orãdenii cred cã ideea valorificãrii acestor resturi ar fi în beneficiul oraşului.

"Mi se pare o idee foarte bunã şi cred cã trebuie sã fim deschişi pe reciclare", spune un localnic.

"Este vorba de valorificarea unor resturi, nu transformarea lor în deşeuri, pentru cã deşeurile ca sã le depozitezi undeva te costã", explică purtătorul de cuvânt al ADP Oradea.

La halda ecologicã de gunoi a oraşului existã o instalaţie de producere a compostului, pe care a fost testatã mãcinarea acestor coroane.

"Am făcut un test: toate coroanele au fost introduse în tocător, ca deşeuri vegetale. Din păcate, nu a fost productiv fiindcă aceste coroane au in compoziţie metale, respectiv sârma cu care sunt legate. El ar putea deveni compost dacă dacă ar fi sortate, dacă ar fi eliminate bucăţile de metal", a precizat Istvan Szentes, directorul tehnic al haldei ecologice din Oradea.

Transformarea coroanelor de flori uscate în compost, peleţi sau bricheţi ar însemna ca acestea sã nu mai fie depozitate la halda ecologicã ca deşeu menajer. Pentru acest tip de resturi Ministerul Mediului a impus o taxã de 80 de lei pe tonã. În schimb, pentru colectarea selectivã aceastã taxã nu se plãteşte.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Cristina Petrovici, noua iubită a lui Victor Ponta. Cum s-au cunoscut și ce pasiune comună îi leagă
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Găselnița comercianților de pe litoral pentru ca prețurile să pară mai mici: „E jecmăneală pe față!”
Newsweek
Câți bani pierzi după introducerea CASS dacă ai pensie între 1.281 și 8.000 lei? Cât e impozitul?
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Johnny Depp, adevărul despre relația cu Amber Heard: „Am fost un fraier că m-am îndrăgostit”. Actorul se...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...