Oradea fascinantă. Picturi vechi de peste 100 de ani şi personaje fantastice pe faţadele palatelor din oraş

Data publicării:
Oradea cladire decoratiuni

Palatele din Oradea ascund picturi şi decoraţiuni arhitecturale vechi de peste 100 de ani. Lei, lebede, fauni, grifoni şi îngeri, toate aceste reprezentări desprinse parcă din altă lume dau viaţă celor mai importante clădiri Art Nouveau ale oraşului. Una dintre picturi, aflată într-un palat proaspăt reabilitat, este în curs de restaurare şi va fi inclusă într-un circuit turistic.

"Recent s-au descoperit ca prin minune în acest Palat Moskovits fauni care se joacă printre copaci înfrunziţi, pe un tărâm de vis. E într-adevăr o altă lume, este o poartă spre o altă lume", spune Ramona Novicov, critic de artă.

Acoperite în vremea comunismului, picturile palatelor Art Nouveau din Oradea sunt redescoperite acum de localnici. Artiştii le restaurează cu grijă, iar administraţia locală vrea să le introducă într-un circuit turistic.

"În partea de sus pe scara de interior sunt câteva casete care reprezintă câteva scene figurative, iar în rest sunt acele elemente florale care vor fi realizate parţial cu şablonul, parţial manual", a explicat Ioana Klein, restaurator.

Aceste creaţii sunt rodul imaginaţiei unor arhitecţi care au schimbat faţa oraşului la final de secol al XIX-lea, început de secol al XX-lea. În Complexul Ursulinelor, aflat chiar în centrul oraşului, găsim o altă pictură care de această dată are nevoie de restaurare.

"Tavanul (...) ne oferă grădini suspendate, pictat cu acest desen delicat şi culori delicate, specifice secolului al XI-leaX, aşa cum era moda în celebra La Belle Epoque", spune Ramona Novicov.

Palatele orădene oferă un spectacol vizual nu doar în ceea ce priveşte picturile. Stucaturile şi elementele decorative ale faţadelor înfăţişează și ele personaje fantastice, de poveste.

"Oradea oferă aceste mici ieşiri în decorul fantastic, una dintre ele este chiar aici, în acestă clădire, ridicată în primii ani ai secolului 20, de către celebrul arhitect Rimanoczy Kalman şi care aproape neobservat oferă o imagine de vis, o construcţie, o arhitectură fantastică cu două personaje feminine, Leda şi lebăda", a explicat criticul de artă.

Turiştii care vor să admire aceste frumuseţi de aproape se pot înscrie în tururile ghidate, organizate de agenţiile de turism şi de Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice.

Reporter: Andrada Reşte
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...