Orga de peste 100 de ani de la Sinagoga Zion va fi restaurată cu bani europeni

Data actualizării: Data publicării:
orga

Veche de peste 100 de ani, dar nefolosită în ultimele trei decenii, orga celei mai mari sinagogi neologe din ţară, aflată în Oradea, va fi, în sfârşit, restaurată. Prima etapă are loc în aceste zile, când un specialist desface fiecare din cele peste 800 de tuburi ca să le evalueze starea. După ce va fi readus la starea iniţială, instrumentul va fi folosit în cadrul concertelor care vor fi organizate în Sinagoga Zion.

Fiecare tub din cele 856 care compun orga aflată în Sinagoga Zion produce un sunet diferit. Printre puţinii specialişti din România care se ocupă de expertizarea acestor instrumente, profesorul Walter Kindl, capelmaestrul Domului din Timişoara, cunoaşte locul şi rostul fiecărei piese din orgă.

"Tuburile sonore sunt practic fluiere, numai fluiere de mărimi diferite. Acest tub pe care îl am în mână este cel mai mic practic din această orgă. Acesta este do. Do mare spunem noi, are 2 metri 40."

Capelmaestrul Domului din Timişoara a desfăcut toate tuburile şi a analizat cu atenţie instrumentul. Aşa reuşeşte să înţeleagă istoria lui şi modul în care a fost construit.

"Orga a fost un instrument de calitate. Totul dovedeşte şi felul cum este făcută, totul este lucru de mână. Cositorirea şi tot e făcut cu mâna manual", a observat prof. dr. Walter Kindl. "Asta a fost rechiziţionată pentru că au fost (piesele - n.n.) din cositor şi atunci după război, în 1920, când s-a reînlocuit, s-a înlocuit cu zinc."

Orga din Sinagoga Zion a fost asamblată în 1878, imediat după ridicarea lăcaşului.

"Sinagoga Zion, unde se oficiau slujbe în rit neolog, accepta prezenţa muzicii produsă de orgă. Orga fiind un element atât decorativ foarte important în cadrul sinagogii, cât şi ca şi sunet şi muzică din timpul serviciilor divine", explică Andrei Seidler, directorul Centrulului Comunitar Evreiesc Oradea.

Orga nu a mai fost folosită în ultimii 30 de ani. Autorităţile din Oradea au hotărât să o restaureze după ce singoga în care se află, cea mai mare de tip neolog din sud-estul Europei, a fost renovată cu 1,25 de milioane de euro. Lăcaşul a fost introdus în circuitul turistic în 2015.

"Având în vedere că municipiul Oradea a restaurat sinagoga Zion pentru a o introduce într-un circuit cultural turistic şi multifuncţional, dorim să o restaurăm în adevăratul sens al cuvântului, adică să fie funcţională, să putem susţine în sinagogă concerte de orgă", a declarat Angela Lupşea, directorul Asociaţiei de Protejare a Monumentelor Oradea.

"După restaurare ea va putea fi folosită atât pentru muzică evreiască, cât şi neevreiască; într-un final, pentru orice fel de muzică de orgă", a completat Andrei Seidler.

După ce orga va fi expertizată, Primăria va accesa fonduri europene ca să o repare.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
Val Kilmer, actorul din Top Gun și Batman, a murit la 65 de ani. Fiica lui a spus de ce s-a stins
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Ministrul muncii spune dacă pensiile mai cresc în 2025. Cum explică tăierea cu 12% din ianuarie?
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Leonardo DiCaprio, schimbare de look la 50 de ani: cu părul și sprâncenele vopsite, la CinemaCon 2025, unde...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...