Paradisul fără turişti. Lacul Vida din Dobreşti are un sifon de golire unic în zonă

Data publicării:
sorb2

Un lac cu apă de o culoare cum numai în zonele tropicale întâlneşti, peşteri neexplorate, păduri şi stânci impresionante. Aşa arată barajul de pe valea Vida din comuna Dobreşti şi locurile din jurul acestuia. Pentru evacuarea apei, barajul a fost prevăzut cu un deversor special.

"Este un caz unic cu astfel de construcţie cu pâlnie. Are efectul de a micşora presiunea apei în situaţie de ploi abundente asupra digului", explică Aurel Tamaş, localnic.

Construcţia deservea cândva o exploatare minieră. Farmecul locului nu se rezumă la atât.

"În zonă sunt multe obiective nedescoperite încă: peştera, izvorul Topliţa, Cheile Vida", spune Florin Copos, viceprimarul comunei Dobreşti.

Dacă urmezi firul apei ce alimentează lacul, ajungi la izvor. Deasupra acestuia este o peşteră folosită ca refugiu. În zonă sunt aproape 300 de peşteri. Terenul comunei Dobreşti, situat între culmi şi acoperit de păduri, este ideal pentru practicanţii sporturilor offroad.

Lacul şi firele de apă reci ca gheţa sunt tot ce îşi pot dori pescarii împătimiţi, care pot prinde păstrăvi de lac, cleni ori bibani.

În preajma barajului este o singură pensiune, dar casele localnicilor sunt mereu deschise turiştilor.

reporter: Bogdan Costea
operator: Robert Rezmuves
editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani pierzi dacă stai o săptămână în concediu medical la un salariu de 5.000 de lei? Calcul exact
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Secretele celui mai performant sistem educațional din lume. Elevii sunt fericiți și nu au teme acasă
Newsweek
Vicepremier: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie