Primarul de Oradea, Ilie Bolojan, susţine o reformă administrativă, cu zone metropolitane pe modelul Bucureştiului

Data actualizării: Data publicării:
planuri viitor Bolojan

Primarul Ilie Bolojan nu renunţă la ideea unei fuziuni administrative cu comunele din zona metropolitană. "E necesară această reformă administrativă", crede edilul Oradei, care spune că acest lucru se poate întâmpla fie prin referendum, fie printr-o decizie a unui Guvern viitor. "Oamenii vor vota de două ori: pentru Oradea, dar şi pentru localitatea lor", a mai spus Bolojan.

După eşecul referendumului din 2015, când orădenii şi locuitorii din Sînmartin au fost chemaţi la urne pentru a se exprima în favoarea sau împotriva unirii administrative a celor două localităţi, primarul Ilie Bolojan nu exclude o nouă astfel de iniţiativă, însă în anumite condiţii.

"Să apară oportunitatea de a organiza un nou referendum. Asta presupune, pe de o parte, modificarea legislaţiei în aşa fel încât să fie fără echivoc că poţi organiza un referendum local la o dată la care se ţin şi alte alegeri - pentru că atunci când faci referendum între alegeri riscul de a nu genera o prezenţă minimă la vot este foarte mare."

O altă variantă luată în calcul de edilul orădean este o posibilă reformă administrativă a României, care ar putea fi făcută de Guvern. Aceasta ar putea prevede fuziunea localităţilor cu puţini locuitori, iar în zonele metropolitane, comunele să devină primării de sector ale localităţilor reşedinţă de judeţ.

"În felul acesta, pe de o parte, ar rămâne şi primăriile actuale funcţionale, sigur cu mult mai puţini angajaţi, cu competenţe ce ţin de servicii de tip comunitar. Iar proiectele mari de infrastructură conectivă, care leagă localitatea cu Oradea, ar putea fi preluate de primăria reşedinţă de judeţ. Atunci un cetăţean din Sînmartin ar vota de două ori: o dată pentru primarul din Oradea şi a doua oară pentru cel de sector, la fel cum se întâmplă în Bucureşti", spune Ilie Bolojan.

Fuziunea cu localităţile din zona metropolitană a Oradei se poate realiza, la nivel de infrastructură, prin drumuri de legătură noi, susţine primarul Ilie Bolojan.

"Sper că la finalul anului vom circula pe o şosea nouă între Oradea şi Sîntandrei, pe drumul cel mai scurt, din Cazaban până în zona creşei din Sînmartin. Va fi o legătură nouă, care va fi finalizată în vara anului viitor, între Oradea şi Oşorhei. Un alt proiect este cel cu Biharia, pentru a realiza centura ocolitoare a Bihariei. Primul proiect avansat, cel al unei legături cu Sînmartinul, nu a mai putut fi realizat, pentru că schimbarea primarului a generat şi o schimbare de optică."

În 2015, orădenii au fost chemaţi de două ori la urne pentru a-şi exprima opţiunea în privinţa alipirii administrative a comunei Sînmartin. De fiecare dată, în Oradea, cvorumul necesar pentru ca referendumul să fie validat a fost sub minimul de 30%. În Sînmartin, referendumul a fost valid, iar rezultatul a fost în favoarea fuziunii administrative.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câte ore pe zi trebuie să ții încălzirea pornită iarna ca să nu risipești bani. Sfaturile experților
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Alina Eremia, de nerecunoscut cu părul scurt. Fanii nu au fost încântați de look-ul artistei: „Nu ți se...
Film Now
Gwyneth Paltrow admite că se simte „singură” în timpul sărbătorilor din cauza soțului ei, Brad Falchuk: „E un...
Adevarul
Bărbat acuzat de omor, după ce și-a lăsat iubita să moară de frig pe cel mai înalt munte din Austria
Newsweek
Dosarele de pensie blochează CCR. Mii de cazuri întârziate cu 3 ani. Cum pierd bani pensionarii? DOCUMENT
Digi FM
Ordinea pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie 2025. 17 candidați, un...
Digi World
Ce este guturaiul, cea mai frecventă boală de sezon la copii. Care sunt semnalele de alarmă la care părinții...
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Emma Heming, despre decizia dureroasă de a-l muta pe Bruce Willis într-o altă casă: „Dacă nu ești acolo 24/7...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă