Probleme fără sfârșit în sistemul cardului de sănătate. Medicii, obligați să valideze rețetele de acasă

Data actualizării: Data publicării:
Card de sanatate de la CNAS - digi24.ro

Sistemul cardului de sănătate continuă să le dea bătăi de cap și să le consume timp prețios medicilor de familie și farmaciștilor. Aplicația fie funcționează greoi, fie nu se conectează deloc la baza de date. Asta înseamnă că medicii nu pot face dovada actului medical, iar pacientul, la rândul său, pierde timp sau nu i se pot oferi serviciile de care are nevoie.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

"Am șapte rețete care nu s-au validat. Încerc să le validez de zece minute și nu le pot valida în continuare. Sistemul SIPE nu le recunoaște și nu le validează în continuare."

Medicii au observat că sistemul cardului de sănătate se blochează mai ales între orele 9 și 16, când sunt conectați cei mai mulți utilizatori. Asta îi obligă pe să lucreze de acasă pentru a valida serviciile pacienților.

"Lucrez offline și sunt obligat să reintru în sistem de acasă, seara, când sistemul funcționează cât de cât. Din păcate, așa a devenit situația că e normal ca sistemul să nu funcționeze cum trebuie. Mă mir când funcționează cum trebuie, când merge perfect", spune dr. Valentin Pantea, medic primar.

Sunt situații în care aplicația nu se conectează, iar cardurile de sănătate nu pot fi citite. Astfel, pacientul este nevoit fie să aștepte, fie să rămână fără rețetă, bilet de trimitere sau concediu medical.

"Toată activitatea noastră depinde de Sistemul Informatic Unic Integrat, acel SIUI. Acolo se află toată baza de date a Caselor de Asigurări de Sănătate și, indiferent ce soft are medicul la cabinet cu care lucrează, totul depinde de funcționalitatea acelui SIUI", a explicat dr. Monica Radu, medic primar în Târgu Jiu.

Problemele de sistem îi afectează și pe farmaciști. Aceștia nu pot acorda compensații pentru plata medicamentelor decât dacă rețetele sunt introduse și validate de sistem.

"Responsabilitatea pentru funcționarea corectă a sistemelor informatice aparține firmei contractate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Cu toate acestea, dacă medicii nu reușesc să valideze consultațiile în termen de 72 de ore, acestea nu le sunt decontate de Casele Județene de Asigurari de Sănătate", a relatat Bianca Firezar, jurnalist Digi24 Oradea.

"Culmea este că cei responsabili nici măcar nu au dorința să vadă ce nu merge, de ce nu merge. Întotdeauna spun că la dânșii nu este nicio problemă, totul merge foarte bine", susține dr. Monica Radu.

"Dacă nu e validat, nu este recunoscut și nu sunt plătit pentru acel serviciu, iar pentru rețete trebuie să primească la farmacie partea de compensare. Dacă nu sunt validate rețetele, dacă nu sunt în sistem, nu se plătește", a explicat dr. Valentin Pantea.

Sistemul Informatic Unic Integrat a fost lansat în urmă cu mai bine de trei ani.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Ticu Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”